A cumpărat o schiță cu 30 de dolari și a aflat că valorează 10 milioane de dolari

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

O schiță cumpărată cu 30 de dolari la un târg de vechituri din statul american Massachusetts s-a dovedit a fi opera faimosului artist al Renașterii, Albrecht Dürer. Potrivit Agnews Gallery, casa de licitații din Londra unde se află acum opera de artă, Albrecht Dürer, desenul  care se intitulează „Fecioara cu Pruncul” valorează cel puțin 10 milioane de dolari. Deoarece cariera și moștenirea lui Dürer au fost studiate în profunzime, este extrem de rar să găsești lucrări necunoscute, iar Agnews a spus că această schiță a fost „subiectul unui mare interes de la descoperirea ei”.

Colecționarul de artă Clifford Schorer din Boston, consultant al galeriei, spune că a dat peste opera de artă, despre care se crede că a fost finalizată în 1503, din întâmplare, în drum spre o petrecere în Massachusetts, în 2019. Trebuia să cumpere un cadou, așa că a intrat într-o librărie. Acolo, librarul i-a spus că un prieten al său are un desen de Dürer și l-a întrebat dacă vrea să-l vadă. Schorer a fost de acord, dar nu credea că poate fi vorba de o operă a marelui pictor. Schița  fusese cumpărată de la un târg de vechituri, cu 30 de dolari, și era vândută de un arhitect care o primise de la tatăl său, comerciant de artă, a spus Schorer. Când a văzut schița, Schorer a fost surprins de calitatea ei.

„Cred că este fie cel mai mare fals pe care l-am văzut vreodată, fie o capodoperă”,

a fost reacția lui. Schorer a început apoi o călătorie de trei ani pentru a verifica opera de artă, care a implicat 17 zboruri internaționale în jurul lumii pentru a consulta experți. Demersurile au inclus o masă rotundă la British Museum din Londra în decembrie anul trecut, unde desenul a fost examinat de cercetători din domeniu alături de alte lucrări pe hârtie ale lui Dürer, a spus Schorer. El a adăugat că opera de artă a fost supusă unei analize tehnice a vechimii și poartă semnul distinctiv al artistului.

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.