7 motive pentru care să mergi periodic la cardiolog

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Sursa foto Pexels:https://www.pexels.com/photo/woman-in-teal-scrub-shirt-holding-heart-shaped-red-paper-5207092/

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Bolile de inimă continuă să fie principala cauză de deces în cazul bărbaților, dar și în cel al femeilor. Cardiologia vizează afecțiunile inimii și ale vaselor de sânge existente la nivelul întregului corp. Controalele medicale periodice pot evidenția probleme ale inimii de existența cărora nu aveai nicio idee. 

Statistica arată că tot mai multe persoane au probleme de sănătate de la vârste fragede. Bolile de inimă sunt printre cele mai cunoscute afecțiuni în România. Medicul tratează pacienții în general după ce afecțiunile sunt diagnosticate. Abia în această fază oamenii tind să fie mai atenți cu sănătatea lor.

Specialiștii recomandă controale medicale periodice, astfel încât anumite afecțiuni să fie diagnosticate și tratate în faze incipiente ale bolilor. Ca să ai grijă de inima ta, poți alege serviciul de cardiologie la MedLife și ai acces la medici specialiști care te pot ajuta cu informații, investigații și tratamente necesare pentru orice problemă identificată.

1. Ești într-o categorie de risc

Dacă ai una dintre problemele de sănătate: diabet, obezitate, fumezi și ești sedentar trebuie să mergi periodic la control medical de specialitate. Cardiologul va fi cel care va decide în funcție de problemele fiecărei persoane în parte, care sunt investigațiile ce trebuie realizate pentru un diagnostic corect.

2. Istoric de boli cardiovasculare

În situația în care ai în familie persoane cu boli cardiovasculare este recomandat să faci vizite periodice la cardiologie pentru că, cel mai probabil, poți moșteni o astfel de problemă care se poate dezvolta în timp.

Chiar dacă până la 40 de ani nu ai avut afecțiuni, după această vârstă este indicată o evaluare generală a prezenței factorilor de risc cardiovascular și aplicarea măsurilor de prevenție.

Copiii proveniți din familii cu boli cardiovasculare trebuie atent supravegheați. Și în cazul lor este important consultul medical periodic.

3. Hipertensiune arterială

Hipertensiunea arterială netratată este un factor major pentru bolile de inimă. Tensiunea arterială crescută duce la intensificarea activității inimii, dar și a rinichilor. Cu alte cuvinte, activitatea crescută a acestor două organe poate duce la infarct miocardic, accident vascular cerebral, boli renale.

Ținerea sub control a tensiunii arteriale se poate realiza prin reducerea cantității de sare și a greutății, printr-o alimentație echilibrată, cu mișcare zilnică și, în ultimă instanță, cu tratament medicamentos.

4. Colesterol crescut

Colesterolul mare este un factor de risc pentru infarctul miocardic. Pereții arterelor pe suprafața cărora se depun straturi succesive de colesterol se vor îngusta în timp, ceea ce face ca volumul de sânge care ajunge la inimă să fie diminuat. Cu dietă și un stil de viață sănătos, nivelul colesterolului se poate menține în limite normale.

Doar în situații excepționale, moștenirea genetică poate determina un nivel al colesterolului în sânge ridicat, indiferent de prevenția pe care o realizezi. De aceea tratamentul stabilit de medic este esențial.

5. Dureri în piept

Durerile în piept sunt un semnal de alarmă care trebuie să te determine să mergi de urgență la medicul cardiolog. Un control periodic nu are cum să prevadă apariția durerilor în piept, dar poate evidenția alte simptome secundare cărora nu le-ai dat importanță și care ar putea fi identificate și tratate astfel încât să nu se ajungă la infarct miocardic.

6. Stresul

Studiile au demonstrat că există o legătură între riscul de boli cardiovasculare și stres. Dacă te numeri printre persoanele care au o viață cu mult stres mergi la cardiolog pentru controale medicale periodice și încearcă să gestionezi stresul prin tehnici de relaxare și meditație.

7. Dificultăți respiratorii și palpitații

Scurtarea respirației sau dificultățile în respirație mai accentuate în stare de repaus, noaptea, sunt simptome ale insuficienței cardiace.

De asemenea, tulburările de ritm cardiac, pierderea stării de cunoștință, palpitațiile, starea de slăbiciune, tusea sunt simptome care trebuie să te îngrijoreze și să consulți un cardiolog.

Nu uita că orice afecțiune netratată la timp se poate agrava, iar anumite boli cardiovasculare îți pot fi fatale.

Controlul cardiologic periodic este esențial dacă ai boli cronice, ai în familie persoane cu boli cardiovasculare sau ești afectat de stres. Sunt foarte multe motive pentru care trebuie să te prezinți la control medical periodic. Nu aștepta ca starea de sănătate să se degradeze pentru a merge la cardiologie. Mai bine previi decât să tratezi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.