540 de miliarde de euro de la Consiliul Europei pentru relansarea economiei

Liderii UE au aprobat un plan de asistenţă financiară în valoare de 540 de miliarde de euro, care vor fi alocaţi pentru relansarea economiei în statele cel mai grav afectate.

Fondurile ar trebui să fie disponibile de la 1 iunie. Tot mai multe ţări din Uniunea Europeană pregătesc relaxarea restricţiilor impuse. Între timp, măsuri noi de relaxare au fost anunţate chiar în ţările cu cele mai multe infecţii. Cum şi cu cât va contribui fiecare ţară se va stabili însă pe 6 mai. Liderii au negociat şi un plan de redresare pe termen lung, dar concluziile au fost amânate. În Spania, experţii prevăd o rată a şomajului de 23%, iar în Franţa, unul din 2 angajaţi din sectorul privat a rămas acasă.

Între timp, mii de oameni formează zilnic cozi uriaşe pentru a primi pachete gratuite cu alimente. Franţa şi Spania se pregătesc să pornească treptat motoarele economiei. Relaxarea măsurilor îi vizează şi pe copii. În Spania, băieţii şi fetele până la 14 ani pot ieşi la plimbare şi vor putea să se joace pe stradă o dată pe zi, timp de o oră, la maxim un kilometru de casă. Germania, Belgia, Austria, Cehia, Danemarca şi Norvegia se numără printre ţările europene care au ridicat, parţial, restricţiile. Printre puţinii care nu vorbesc încă, de relaxare, sunt britanicii.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.