250 de ani de atestare documentară pentru Școla Gimnazială Nr. 3 Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Zi de mare sărbătoare, vineri, 6 decembrie  2019, pentru Școala Gimnazială Nr. 3 din Lugoi. Instituția de învățământ a aniversat 250 de ani de atestare documentară, fiind una dintre cele mai vechi din Banat cu predare neîntreruptă în limba română.

Manifestările dedicate acestei zile au fost unele demne de o sărbătoare de amploare. Jubileul a fost marcat prin work-shopuri, dar și printr-o festivitate aniversară desfășurată la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” Lugoj.

Au luat cuvântul primarul Municipiului Lugoj, Francisc Boldea, dar și foști elevi ai unității de învățământ, prof. dr. Constantin Tufan Stan, redactor-șef al săptămânalului lugojean Actualitatea, și omul de afaceri Ștefan Dănuț Szentpeteri. Evenimentul a fost moderat de prof. dr. Anda Laura Lungu Ursulescu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Lugoj.

La un sfert de mileniu, cred că cuvintele sunt oarecum de prisos. Aș dori să mulțumesc în primul rând elevilor și întregului colectiv care pe perioada acestor 250 de ani de atestare au făcut posibilă sărbătorirea zilei de astăzi. Aș dori să mulțumesc Consiliului Județean Timiș pentru finațare, pentru că proiectul nu se oprește aici. Noi ne întoarcem la școală și construim împreună cu elevii noștri o școală a viitorului, un model al școlii noastre pentru următorii 50 de ani”,

a declarat Anda Laura Lungu Ursulescu, directorul unității de învățământ.

Despre însemnătatea celor 250 de existență, conducerea instituției s-a referit la o com-petiție continuă și la o luptă pentru supraviețuire.

Cei 250 de ani au în-semnat și luptă, pentru că piața a devenit tot mai competitivă, o luptă pentru supraviețuire și se pare că ne-am făcut bine treaba, pentru că, după 250 de ani, suntem încă aici și încă avem multe de oferit”,

a continuat directorul școlii.

Din cadrul festivității nu au lipsit nici momentele artistice susți-nute de către elevi ai școlii, dar și de către elevi de la Școala de Muzică “Filaret Barbu”.

Alina DAMIAN

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.