1 milion de euro pentru locuințe sociale

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Deși a anunțat că nu poate finaliza locuințele sociale din blocul cu trei etaje de la MApN, începute la finalul administrației Martinescu, cu toate că are la dispoziție o finanțare de circa 1 milion de euro, administrația locală va începe unui alt imobil în zonă.

„Avem finanțare, dar nu putem finaliza blocul de locuințe sociale început de mai mulți ani, pentru că nu avem o situație clarificată în litigiul cu constructorul care insistă că are în continuare contractul și poate termina proiectul.

În aceste condiții, nu are rost să amânăm la nesfârșit folosirea finanțării alocate, pentru că durează clarificarea situației la blocul neterminat. Prin urmare, vom începe demersurile pentru a putea amenaja ultimul bloc primit de la armată.

Este vorba despre prima clădire multietajată, la intrarea în cartier. Va trebui să avem cât mai rapid un proiect și apoi să obținem toate avizele necesare. Sperăm ca lucrările să poată începe anul viitor”,

a spus Claudiu Buciu, primarul Lugojului. Conform înțelegerii, armata trebuie să primească gratuit, în schimb, 30 de apartamente la cheie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.