Ziua Sfântului Martin și Sărbătoarea Luminii

În fiecare an, pe 11 noiembrie, biserica (în primul rând cea catolică – dar şi ortodocşii şi unii dintre reformaţi) sărbătoreşte ziua Sfântului Martin, care a trăit prin anii trei sute ai erei creştine  – secolul IV.

Născut în Ungaria, Sf. Martin de Tours a trecut la cele veşnice la Tours, în Franţa. A fost fiul unui tribun militar roman, din clasa cavalerilor. Aceştia fiind o clasă aristocratică, urmând imediat după cea a consulilor. Încă de la 10 ani, copilul Martin s-a simţit atras de noua credinţă creştină, dar tatăl său n-a fost de acord şi l-a silit să intre în armată la vârsta de 15 ani.

Viaţa Sfântului a fost destul de aventuroasă (nu însă în sensul celei a lui Augustin): plină de peripeţii. A intrat în ordinul călugăresc, unde s-a refugiat o vreme, a fost făcut (tot cu sila) episcop… Se purta şi se îmbrăca simplu, ca Sfântul Francisc.

Dar a rămas în istoria Bsericii cu faima de cavaler, prima sa menire pământeană. De care se leagă şi o legendă grăitoare: Pe când îşi îndeplinea slujba de cavaler (trebuia să inspecteze trupele pe front), într-o iarnă geroasă a întâlnit un cerşetor cam golaş – în tabloul său, El Greco îl înfăţişează în pielea goală. Iar atunci, făcându-i-se milă de el, Sfântul a tăiat jumătate din mantia sa de cavaler şi l-a învelit cu ea pe cel gol („Am fost gol şi M-aţi îmbrăcat”…)

Dar să ne întoarcem la procesiunea lugojeană din seara zilei de 11 noiembrie. Pornită de la Biserica Catolică, procesiunea, formată din câteva zeci de copii – poate peste sută – însoţiţi de învăţătoarele lor, a avut în frunte pe preotul Francisc (care a misionat timp de şapte ani în Argentina, unde l-a cunoscut pe papa Francisc!). Şi, de bună seamă, Cavalerul… Un enoriaş călare pe cal, cu coif şi armură romană. (Nu putem uita maşina Poliţiei, care le-a croit drum prin trafic; cărora trebuie, în spirit cetăţenesc, să le mulţumim cu toţii.)

Ajungând înainte de ora 18 în faţa firmei Cargo Com Parc, a familiei Oniga (gazda oficială), procesiunea a intrat în curte, cântând cântecul Sfântului Martin. Cântec în care este amintit şi „tizul” său, Martin Luther, care-şi sărbătoarea ziua onomastică tot pe 11 noiembrie. Copiii cântau din toată inima – în limba germană, se înţelege – purtând felinare, felinare pe care le-au ridicat la un moment dat deasupra capului. Aceasta pentru că sărbătoarea Sfântul Martin este şi o Sărbătoare a Luminii.

Nu putem încheia această scurtă relatare fără să amintim aici şi corul de copii  al Bisericii Baptiste Harul, care ne-a (în)cântat în după-masa zilei de 13 noiembrie, cu prilejul sărbătoririi Zilei roadelor – Ziua Mulţumirii (altădată, „Ziua Recoltei”). Sărbătoarea roadelor a urmat după comemorarea de 30 de ani, în slujba de după-masă a Bisericii; cu tot dichisul: legume şi fructe expuse în faţă, iar copiii au ţinut un program complet: alături de cântece de mulţumire, mici scenete şi declamarea de versete biblice.

(R.V.G)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.