Ziua Mondială a Cărții, sărbătorită la Biblioteca Municipală

Ziua Mondială a Cărții sărbătorită la Biblioteca Municipală

Ziua Mondială a Cărții, a Dreptului de Autor și a Bibliotecarilor va fi marcată printr-un eveniment cultural, organizat joi, 23 aprilie 2026, începând cu ora 15, la Biblioteca Municipală Lugoj. Manifestarea va reuni scriitori, jurnaliști, bibliotecari, editori și oameni de cultură din țară și din străinătate. Programul evenimentului include prezentări de carte, ale unor edituri și reviste literare, precum și o sesiune de autografe. Printre volumele ce vor fi prezentate se numără lucrările semnate de Mariana Stratulat: „Reflexii eterne în oglinda timpului”, o colecție de interviuri realizată cu ocazia jubileului de 80 de ani al săptămânalului „Libertatea”, apărută la Editura Libertatea din Panciova, Serbia, în 2025, și „Cele mai frumoase poezii. Doamnelor în dar”, o antologie dedicată Zilei de 8 Martie, publicată în 2026. Ambele volume reunesc creații ale scriitorilor și jurnaliștilor români din România și Serbia.

De asemenea, publicul va avea ocazia să descopere volumul „Învățarea artei comunicării” de Valentin Mic, un ghid de jurnalism apărut la aceeași editură, „Între ape și cer” de Veronica Balaj, volum publicat la Editura Junimea, precum și „Raftul de la colț”, volumul al V-lea de cronici literare semnat de Daniel Luca și apărut la Editura Castrum de Thymes. Evenimentul va include și prezentarea unor instituții de prestigiu din domeniul biblioteconomic: Biblioteca Municipală Lugoj, reprezentată de bibliotecarele Adriana Weimer, Claudia Luana Popescu și Julieta Boka, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, coordonată de Erwin Josef Țigla, precum și Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara. În același cadru vor fi prezentate editurile Casa de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, Serbia, și Editura „Castrum de Thymes” din Giroc, județul Timiș, condusă de dr. Daniel Luca. De asemenea, vor fi aduse în atenția publicului reviste literare importante, precum „Actualitatea literară” din Lugoj, „Thymes” din Giroc, „Meridianul” din Timișoara și „Arcadia” din Anina, și alte publicații de profil.

Adriana WEIMER

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.