Ziua Drapelului Naţional, serbată la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Marţi, 26 iunie, la Cercul Militar Lugoj, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere (A.N.C.M.R.R.) – Filiala Lugoj, a serbat Ziua Naţională a Drapelului.

Este cunoscut faptul că, la data de 20 mai 1998, a fost promulgată Legea nr. 96. , conform căreia această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Datorită preşedintelui său, col. (r) Costel Mereuţă, un adevărat model de ofiţer al Armatei Române, un patriot adevărat, nu unul de „paradă” aşa cum, din păcate, mai sunt destui, ANCMRR Filiala Lugoj a marcat aşa cum se cuvine  (şi) acest important eveniment.

După intonarea Imnului de Stat al României, dânsul a rostit o alocuţiune, dând apoi cuvântul col. (r) Lucreţiu Epure, care (deşi s-a mutat la Bucureşti, nu scapă niciun eveniment, răspunzând prezent de fiecare dată) a prezentat un material foarte bine documentat despre Istoria Drapelului Naţional al României.

La eveniment au participat numeroşi membri ai asociaţiei lugojene mai sus-amintită şi simpatizanţi. De remarcat şi (semi) prezenţa la sărbătoare a comandantului garnizoanei Lugoj, col. Ioan Teca, care (rog a-mi fi scuzată cacofonia)  a sosit la ora 10,45, acţiunea începând la ora anunţată, 10. Nu că vreau să-l apăr, dar numai dumnealui ştie cu câte probleme se confruntă un brav comandant. Şi-apoi mai e şi zicerea aceea că un comandant nu întârzie niciodată. El este reţinut. Dacă nu a spus foştilor colegi de ce a întârziat (nu mult, doar trei „sferturi academice”) se vede faptul că a fost vorba de vreun secret militar. Oricum, toţi participanţii s-au bucurat de prezenţa sa la eveniment, zicând în sinea lor că e mai bine mai târziu, decât niciodată.

Mircea ANGHEL

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.