
În Cupa Challenge la volei feminin, echipa de volei feminin CSM Lugoj, care a rămas singura reprezentantă a României în Cupa Challenge, a fost învinsă, miercuri, 7 ianuarie 2026,în manșa tur din optimile de finală ale Cupei Challenge, de formația slovenă GEN-I Volley Nova Gorica. În Cupa Challenge a mai participat și Corona Brașov, care a fost însă eliminată în 16-imile de finală de grecoaicele de la Panionios.
Deși lugojencele trecuseră de dubla manșă cu olandezele de la Friso Sneek, iar în 16-imi au avut tur liber, pentru că nemțoaicele de la Potsdam s-au retras din competiție, din cauza problemelor financiare, în primul meci din optimile de finală nu au reușit să câștige nici măcar un set.
A fost o înfrângere foarte drastică pentru formația lugojeană, care a avut o evoluție foarte slabă. Jocul a fost controlat de formația din Slovenia, care s-a impus cu 3-0 (25-17, 25-16, 25-20). În Slovenia, punctele formației CSM Lugoj au fost realizate de Claudia Tarin (13 puncte), Andra Artin (12 puncte), Yelennis Diaz Cairo (7 puncte), Sara Rankovic (2 puncte), Ioana Mănăilă (2 puncte), Yensy Kindelan (2 puncte) și Carmela Massip Mursuli (un punct).

Lasă un răspuns