Volei, Divizia A1, feminin. Start în meciurile de pregătire (I)

Dan H. BRUDIU

Cinci săptămâni mai sunt până la startul unei noi ediții de campionat în elită. Situație în care voleiul de la C.S.M. Lugoj se plasează a douăsprezecea oară consecutiv, ocupând permanent locuri între primele șapte formații ale României și participând de trei ori pe tabloul Cupelor Europene intercluburi.

După ce, la finalul ultimei ediții a sezonului intern, obținerea poziției cinci în clasament a fost considerată cea mai valoroasă performanță din cele de până acum, strategia care a fost adoptată în lunile de vară a fost cea a construirii unui lot cu șanse de a plusa la acest capitol. Asta chiar în condițiile în care campioana din Târgoviște, vicecampioana din Blaj, revelațiile Medgidia și Voluntari, Rapidul și Dinamo cel puțin, alături de Lugoj, își doresc pătrunderea în careul de top al finalului de sezon și au mutat în consecință în perioada de transferuri.

Cu o distribuție a sportivelor de care staff-ul tehnic are motive să se declare mulțumit, noutatea față de ultimii ani este că va exista în mod cert concurență pe posturi și, automat, opțiuni de schimbări în condițiile unui campionat dens și solicitant, ținând cont și de sezonul european pe care-l dorim cât mai lung. Echipa de volei a Lugojului s-a reunit la începutul lunii într-o componență din care fac parte opt sportive de origine română și cinci straniere, patru sârboaice și o bulgăroaică, vizate de același staff tehnic și organizatoric.

După săptămâna de acomodare din Sala Sporturilor, pregătirea a continuat din 16 septembrie pe malul sârb al Dunării, la Kladovo, în complexul hotelier AquaStar Danube, care a oferit condiții optime pentru pregătire fizică și, important, sală pentru jocuri, toate în condiții financiare incomparabil mai bune decât ce oferă la ora actuală, din păcate, zona internă.

Revenirea în țară s-a produs în 30 august, prima acțiune preconizată fiind o dublă amicală la Zrenjanin (4 – 5 septembrie), contra prim-divizionarei din Serbia. Importante apariții în lot ale Georgianei Popa și Petyei Barakova, voleibaliste care au jucat la Campionatele Europene pentru naționalele de senioare ale României și Bulgariei. Singura absență (motivată, evident) este Andra Badiu – Savu, componentă a echipei naționale ce va evolua în septembrie  la Campionatul Mondial U 18 din Mexic, încercând să apere valoroasa performanță a locului șase obținut acum doi ani în Egipt.

Între 17 și 19  septembrie în Lugoj se va juca tradiționala Cupa C.S.M. Lugoj, competiție cu șase meciuri (două pe zi) între  BRSE Bekescsaba – vicecampioana Ungariei, C.S. Rapid București, Clubul Sportiv Municipal Lugoj și SCM Universitatea Craiova, în urma forfaitului declarat de clubul sârb OK Zeleznicar Lajkovac.

Meciurile vor avea loc în zile de vineri, sâmbătă și duminică după amiază, după un program pe care îl vom publica în ediția viitoare. Când vom încerca să oferim informații și despre condițiile de participare la cele trei zile de turneu pentru spectatorii care doresc să vizioneze în premieră la lucru noua echipă a Lugojului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.