Volei, Divizia A1, etapa a XXII-a. Locul patru în realitate, și totuși cinci după regulament

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Dan H. BRUDIU

Jocul final al returului pentru Lugoj s-a disputat înaintea restanței ce avea să hotărască pozițiile finale după retur, întrucât C.S. Medgidia avea să joace cu o zi mai târziu meciul său din ultima etapă, cu Știința Bacău, decisiv pentru ocuparea poziției a patra în Play – Off între gazde și Lugoj.

Pentru a mai putea spera la șansele teoretice de a prinde Play-Off 1 – 4, dar mai ales pentru a răsplăti suporterii care au luat loc în număr mare în sală și au încurajat admirabil echipa, voleibalistele pregătite de Segrt și Grbic erau obligate să învingă clar una din echipele cele mai tari ale României, C.S.O. Voluntari, una care învinsese în acest sezon atât Blajul, cât și Târgoviște, dar cedase inexplicabil, ciudat chiar, pe teren propriu, Medgidiei, cu 0 : 3. Fusese momentul în care parcursul spre 1 – 4 al Lugojului, foarte bun în retur (cu excepția nefericitei sincope de la București, cu Dinamo), a fost frânat în ciuda seriei de 7 victorii consecutive, din care trei în deplasare. Și în ciuda realizării unui bilanț foarte bun din retur ( 11 meciuri, 8 victorii, 3 eșecuri, setaveraj  27 : 13, 25 de puncte !).

Iar, în primul joc din 2022 în care spectatorii au avut dreptul în sală fără restricții, atmosfera a fost una cu totul specială, impulsionată și de frumoșii tineri din galeria Liceului Teoretic Iulia Hașdeu, iar echipa a răspuns pe măsură.        

C.S.M. Lugoj – C.S.O. Voluntari = 3 : 1(23:25, 25:22, 25:13, 25:23)                                

C.S.M. Lugoj: Loredana Filipaș (25), Bojana Celic (16), Georgiana Popa (1), Tanja Sredic (6), Petya Barakova (5), Sara Sakradzija (16), Katarina Canak (9), Andreea Gemănariu, Simina Străchinescu, Dubravka Vukoja, Patricia Bărbulescu, Silvija Popovic (L), Adriana Popa (L).

Antrenori: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic, Vasile Canea, Mircea Roșu

C.S.O. Voluntari: Eli Uatara (16), Gabriela Dan (12), Darya Valadzko (10), Nneka Onyejekwe (10), Malgorzata Jasek (6), Dijana Vukovic (9), Alice Kapelovies (3), Miljana Glusac, Alexandra Babas, Barbara Zakoscielna, Melisa Cenovic (L), Diana Vereș (L).

Antrenori: Milan Ljubicic, Stevan Kokeza, Ognjen Markovic, Rareș Stoica.

Statistică:  C.S.M. Lugoj – C.S.O. Voluntari =  total puncte:  98 : 83, directe:  78 : 65  (din atac 54 : 56), din serviciu: 11 : 1,  blocaje cu punct: 13 : 8, eficiență medie atac:  40 % – 42 %.

Au arbitrat Paul Szabo (Oradea) și Valentin Besoi (Rm. Vâlcea).

Meci foarte bun, răsturnări de scor, desprinderi și reveniri, sportive de certă valoare în cele două distribuții, faze lungi cu recuperări spectaculoase, presiune și tensiune în ambele tabere. Având ca miză printre altele oferirea unui spectacol sportiv de calitate. Din acest punct de vedere, reușită totală și final în aplauze mai mult decât meritate pentru două din echipele valoroase ale României. Tristețe totuși la final atât pentru învinse, care s-au distanțat de poziția a doua, deținută de campioana din Târgoviște, păstrând totuși șanse pentru medaliile de bronz ale campionatului, regrete și pentru lugojencele câștigătoare, care urmau a ocupa poziția a patra după criteriile regulamentului din anul trecut, dar terminau prin a fi dezavantajate de prevederea potrivit căreia, la egalitate de puncte, numărul de victorii primează în fața superiorității la setaveraj și punctaveraj.

Un meci – spectacol într-o ambianță de gală, o victorie – simbol care demonstrează că Lugojul are potențial și merită în continuare încredere, având în vedere seria de 12 ani consecutivi la nivelul elitei, în care clubul și-a consolidat, prin multă muncă, seriozitate și profesionalism, un nume respectat în arena internă și internațională. O poveste frumoasă care are șanse și merită să continue.

Rezultatele etapei nr. 22:                                                                                    

A.C.S. Volei Turda – S.C.M. Univ. Craiova = 1 : 3  (24:26, 28:26, 15:25, 21:25)

C.S.M. Lugoj – C.S.O Voluntari = 3 : 1 (23:25, 25:22, 25:13, 25:23)

Univ. NTT Data Cluj – Dinamo București = 0 : 3 (14:25, 22:25, 20:25)                                                                               

Dacia Mioveni – Rapid București = 0 : 3 (19:25, 14:25, 23:25)                                                                                

C.S.Medgidia – Știința Bacău  = 3 : 1 (25:16, 25:19, 22:25, 25:13)   

C.S.M. Volei Alba Blaj – C.S.M. Târgoviște = 3 : 0 (25:14, 25:23, 25:17)                                     

După douăzeci și două de etape, în clasamentul primei ligi: 

1. C.S.M. Volei Alba Blaj – 57 p 2. C.S.M. Târgoviște – 53 p, 3. C.S.O Voluntari – 49 p,  4. C.S.Medgidia – 43 p, 5. C.S.M. Lugoj – 43 p,  6. Rapid București – 34 p,  7. Dinamo București – 34 p,  8. S.C.M. Univ. Craiova – 20 p, 9. Știința Bacău – 18 p, 10. Dacia Mioveni – 16 p, 11. A.C.S. Volei Turda – 16 p, 12. Univ. NTT Data Cluj – 1 p.

Schimbarea de regulament ne coboară un loc

În concluzie, chiar dacă a realizat același rezultat cu Medgidia în ultima etapă și deține, la același număr de puncte, setaveraj și punctaveraj superior, Lugojul are o victorie în minus care decide departajarea între locurile 4 și 5. Criteriu care, folosit de mai mulți ani în alte competiții europene, dar adăugat pentru prima oară în 2022 în regulamentul de desfășurare al campionatului primei ligi din România, favorizează din păcate formația dobrogeană. Iată liniile de clasament ale celor două cluburi:

C.S.M. Lugoj   22 j.  46 puncte   15 v,  7 î,    setav. 53 :28 (1,89),  punct. 1912:1648 (1,16).

C.S. Medgidia  22 j.  46 puncte   16 v,  6 î,   setav. 53 : 30 (1,77), punct.  1887:1699 (1,11). 

 Obs. : după cum mulțI dintre dumneavoastră cunosc, victoriile cu 3 : 2 se pontează cu 2 puncte, cele cu 3 : 1 sau 3 : 0 cu 3 puncte, iar eșecurile cu 2 : 3 cu un punct.

Play-Off cu miză evoluția în Europa, a patra oară consecutiv

 Voleibalistele lugojene vor evolua în continuarea competiției alături de Rapid, Dinamo și S.C.M. Universitatea Craiova în Turneul Play – Off al locurilor 5 – 8.  Vor avea loc meciuri tur – retur între cele patru formații, șase în total, primul luni, 14 martie, orele 18,30 în Lugoj, în compania Universității din Bănie. după care, o perioadă, campionatul se va întrerupe. Aflat pe poziția a cincea în clasament, C.S.M. Lugoj – volei are datoria să-l păstreze până la final pentru a califica din nou clubul în Cupele Europene intercluburi – Challenge Cup în ediția 2022 – 2023.  Repet, cel mai bun loc pe care un sport de echipă cu mingea (baschet, handbal, volei, fotbal, ca să vorbim de sporturile tradiționale) din județul Timiș îl ocupă în ierarhia internă.

Luni, 14.03.2022

CSM Lugoj – Universitatea Craiova = 3 : 0 (23:18, 25:16, 25:12)      

C.S.M. Lugoj: Loredana Filipaș (13), Georgiana Popa (14), Tanja Sredic (5), Petya Barakova (2), Sara Sakradzija (11), Katarina Canak (9), Andreea Gemănariu (5), Simina Străchinescu (1), Dubravka Vukoja, Patricia Bărbulescu (1), Silvija Popovic (L), Adriana Popa (L). Antrenori: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic.

Universitatea Craiova: Jose Talita do Nascimento (6), Jelena Cvijovic (6), Ramona Marciu (10), Nikolina Asceric (3), Laura Simoniia (9), Evgenja Milivojevic (1), Ana Stoian (1), Iulia Zlotea, Anca Mănuc, Alina Stan, Alexandra Brabete, Roxana Țucmeanu (L). Antrenori: Lucian Zlotea, Raluca Constantinescu.

În fața unei asistențe  destul de numeroase, având în vedere ziua disputării partidei, C.S.M. Lugoj a debutat în Play-Off 5-8 în fața Craiovei, gruparea care a prins în ultimă instanță locul al patrulea calificant în dauna Bacăului, Mioveniului și Turdei.  Echipe care joacă în Play-Out 9 – 12 alături de Universitatea Cluj pentru a stabili care sunt retrogradatele la finele sezonului.

Un meci frumos, în care tehnicianul Ugljesa Segrt a folosit în teren, în mare parte, sportivele care au evoluat mai puțin în sezonul regular. Și în care, în lipsa mizei foarte mari care s-a manifestat în tur-retur, s-a evoluat dezinvolt și s-a câștigat clar, pentru cele trei puncte care să consolideze poziția cinci europeană a Lugojului după Play – Off.

Rezultatele zilei:

Play-Off  1 – 4:   C.S.M. Volei Alba Blaj – C.S. Medgidia = 3 : 0,

                               C.S.M. Târgoviște – C.S.O Voluntari = 3 : 0

Play-Off  5 – 8:  C.S.M. Lugoj – S.C.M Univ. Craiova = 3 : 0,

                              Rapid București – Dinamo București = 1 : 3                                               

Play-Out  9 – 12:  Dacia Mioveni – A.C.S.V. Turda = 3 : 1,

                                  Știința Bacău – Universitatea Cluj = 3 : 0

Campionatul se întrerupe, în week-end la Mioveni jucându-se finala Cupei României, apoi având loc acțiuni ale reprezentativei de tineret, unde sunt convocate și sportive de la Dinamo, Rapid și Lugoj (Andra Badiu-Savu), primul meci al Lugojului pe teren propriu disputându-se într-o zi de miercuri, 14 aprilie, de la orele 18,30, în compania formației Rapid București. După care au loc trei meciuri în deplasare (Dinamo, Craiova, Rapid) și se revine în Lugoj în 27 aprilie, pentru jocul final cu Dinamo.

Deci, nu uitați, fiți ca de obicei alături de volei!

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Foto: Gabriel BREZEANU

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.