Volei A1. E meci de gală, vine campioana!

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Scriu înainte de jocul de pe malul Dunării, unul cu mare impact în clasament, care însă la ora apariției săptămânalului nostru s-a încheiat de câteva ore. Indiferent de rezultatul lui, combatantele  C.S.M. Lugoj și C.S.U. Belor Galați sunt calificate în Play-Off, unde vor continua lupta pentru locul al cincilea și, automat, participarea în Cupele Europene intercluburi în sezonul 2020/2021.

Deși Blajul a cedat pînă acum un singur joc în campionatul regular (la Târgoviște) și face pași solizi spre titlul cu numărul cinci, e sigur că nu își permite să calce strâmb în condițiile în care secondanta sa, Dinamo, a construit în acest an o trupă foarte valoroasă, capabilă de un parcurs impresionant. Așa încât Darko Zakoc nu își va menaja titularele în meciul din week-end. Iar suporterii voleiului din Lugoj vor putea urmări la fileu trei campioane mondiale (Aleksic, Busa și Popovic), cea mai valoroasă voleibalistă a României (Ioana Baciu), o bună cunoștință (Ramona Rus) și alte sportive mari, între care se detașează croata Gamma, olandeza Stoltenborg și sârboaica Ninkovic.

Sperăm să fie ca adesea în meciurile din Banat, unde lugojencele au dat o replică viguroasă campioanei, transformată uneori chiar în seturi adjudecate la mare luptă, la fel ca în sezonul trecut, când C.S.M. Lugoj a câștigat un set chiar pe terenul din Blaj.

Oricum, spectacolul voleiului continuă, de săptămâna viitoare pornind la drum întrecerile în fazele superioare ale campionatului: în Play-Off pentru titlu, cupe europene (Champions League, CEV CUP și Challenge Cup) și, locul șase, BVA Cup, iar în Play-Out cu orgoliile formațiilor care, deși au investit foarte mult (cazurile Pitești și Medgidia), nu și-au realizat obiectivul. Cu siguranță însă e mai interesantă lupta la baionetă între Rapid și Voluntari pentru rămânerea în elită. În acest sens fiind de mare importanță meciul direct ce are loc în această ultimă rundă a returului, pe terenul echipei de la centura Capitalei. De urmărit.

Diana Balintoni și colegele sale, care încheie returul cu obiectivul îndeplinit, așteaptă sâmbătă, ca de obicei la orele 18,30, proprii susținători la meciul cu fosta vicecampioană a Europei. Fiți alături de C.S.M. Lugoj!

Etapa a XX-a:

C.S.M. Lugoj – C.S.M. Volei Alba Blaj

C.S.M. Târgovişte – Argeş Volei Piteşti

Dinamo Bucureşti – Univ. NTT Data Cluj

Ştiinţa Bacău – C.S. Medgidia

C.S.O. Voluntari – Rapid Bucureşti

C.S.U. Belor Galați – etapă liberă

C.S.M. Lugoj: 

Diana Balintoni, Daiana Roman, Tamara Ignjic, Nina Kocic, Andreea Petra, Laura Petria, Georgiana Popa, Alexandra Cauc, Andra Savu-Badiu, Bianca Albăstroiu, Alexandra Panțiru, Patricia Bărbulescu, Adriana Popa – libero. Staff tehnic: Ugljesa Segrt, Dragan Grbic, Vasile Canea.

C.S.M Volei Alba Blaj:

 Ioana Baciu, Nadja Ninkovic, Maja Aleksic, Bianca Busa, Femke Stoltenborg, Sanja Gamma, Sonja Gommans, Ramona Rus, Aleksandra Cirovic, Francesca Alupei, Stefania Cheluță, Noemi Oiwoh, Kirsten Knip, Silvija Popovic – libero. Staff tehnic: Darko Zakoc, Constantin Alexe, Filip Markovic, Mladen Teofilovic, Petru Ban, Igor Kovacic.

Va conduce partida brigada clujeană Andrei Savu – Tudor Pop, observator FRVolei  Traian Marinescu (București).

Dan H. BRUDIU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.