Constantin-T. STAN
În ultimul timp, tot mai mulți indivizi simt impe-rioasa nevoie să împărtășească populimii, care a prins gustul navigării pe rețele și e avidă de a intra în sofismele dialogului izvodit din „puțul gândirii”, câteva din roadele năzbâtiilor lor universitare: diplome de masterat, de doctorat și chiar de licență.
Acum câțiva ani, eminentul critic literar Daniel Cristea-Enache, cuprins, probabil, de nostalgie, și-a postat pe Facebook diploma de licență. Media menționată nu era chiar 10 curat, ceea ce a atras imediat reacția unui hâtru, literat și el, care și-a postat, la rândul său, diploma, notată însă cu media maximă. Colegul de breaslă al lui Cristea-Enache nu și-a reținut câteva observații ironice la adresa confratelui, care se încumetase să se afișeze public cu o medie banală, prin care nu era însă în măsură să rupă gura târgului.
Recent, o distinsă doamnă, cu pedigri bănățean, și-a postat, cu mare fală, diploma de master, trudită, cum spune ea, timp de doi ani. Simt nevoia să citez spusele sale, pilduitoare și mustind de învățăminte pentru simpli muritori: „Nu mă acopăr de hârtii, am multe, vreau însă să cred că cineva va aprecia, în zona culturală, experiența și studiile”. Apare evident că doamna frământă de ceva vreme în subconștient o mai veche frustrare, așteptând o pretinsă meritată recunoaștere din partea unor foruri sus-puse și, de ce nu, o avansare profesională mai consistentă.
Evocând această speță, gândul mă poartă duios la oamenii care nu au hârtii (adică patalamale) cu care să se poată „acoperi”, preocupați nu de satisfacerea unor mărunte orgolii, ci de activitatea creatoare.
Unii, percepuți ca adevărați savanți (cum e cazul scriitorului și traducătorului belințean Simion Dănilă) nici nu și-au pus problema lumească a susținerii unui masterat sau doctorat, preocupați de altitudini intelectuale și spirituale. Interesant că oamenii aleși cu care a venit în contact Simion Dănilă, intuind că se află în fața unei personalități de anvergură, au simțit nevoia să i se adreseze cu apelativul de doctor.
Mă gândesc și la mineralogul Constantin Gruescu, dar și la atâția alții, plămădiți din același nobil aluat.
Soția mineralogului, tanti Mia, de profesie bucătă-reasă, avea patalama doar pentru patru clase absolvite, dar temeinic parcurse.
Fiind o persoană inteligentă, care acumula rapid noi cunoștințe, nutrind sentimente de prețuire și dragoste pentru soțul său, tanti Mia reușea, în absența lui Constantin Gruescu, să se transforme ad-hoc într-un performant ghid. Oaspeții, mulți titrați, erau convinși că se află în fața unei specialiste în mineralogie, preocupați să rețină științificele explicații.
Unele personaje din luxurianta faună mioritică, marcate de prezența în ADN-ul lor a unor gene sudice, știind să dea cu folos din coate și să parvină, se acoperă cu hârtii, ajungând chiar să troneze pe jilțuri ministeriale. Aveam la armată un tablagiu care se ocupa cu intendența. Omul livra pifanilor izmene, ștrimfi din bumbac și bluze de pijama. Toată lumea îi spunea Scuipărici. Individul avea un nesecat debit verbal și, în timp ce rostea, la foc automat, vrute și nevrute, te împroșca cu salivă dacă erai în apropierea sa.
În anumite împrejurări, insul, neastâmpărat ca un peruș, ronțăia semințe și azvârlea cu îndemânare și viteză cojile în jurul său.
Există, în zilele noastre, o adevărată tipologie a scuipăricilor, oameni cu disponibilități verbale și scriptice. Aceștia nu vânează diplome, ci privilegii, devenind, în timp, vajnici comentaci.
Ei se pricep la toate: fotbal, agricultură, economie și finanțe. Unii, condeieri cu vechi state de serviciu, cu disponibilități filozofice și eseistice, se impun prin comportamentul lor slugarnic față de mai marii zilei.
Cât de relative sunt patalamalele în biografia unui om! În destule cazuri, goană după vânt, o deșertăciune biblică. În același timp, trebuie să apreciem disertațiile masterale și tezele doctorale elaborate pe bune de numeroși tineri cu o impresionantă capacitate inte-lectuală. Ce bine ar fi ca ei să fie schimbul de mâine în instituțiile fundamentale ale statului.
Din păcate, exodul lor a devenit o adevărată dramă națională și nu se întrezăresc perspective care să ne readucă speranțe. În timp, vom rămâne cu vânătorii de diplome și scuipăricii.
Lasă un răspuns