VA CURGE SÂNGE cronică acută

Share Button

Dan PREDESCU

http://ciocu-mic.ro/wordpress/


Destinul lui Radu Tudoran (1910-1992) a fost şi încă este unul paradoxal. Autorul român cel mai tipărit, tirajele lui din vremea comunismului totalizând cam un milion și jumătate de exemplare (!), era şi rămâne cel mai anonim romancier român. Voluminoasa Istorie critică a literaturii române de Nicolae Manolescu (1526 pag. format A4) abia îi notează numele de două ori în nişte pomelnice, fără comentarii. Abia dai de el în câteva articole de gazetă (uite că de data asta e bună şi Wikipedia la ceva).

În proza noastră postbelică, în general necomestibilă, Toate pânzele sus! făcea figură şocant de aparte. Nu fiindcă era literatură populară, ci fiindcă era literatură pur şi simplu, “roman-roman”, cum i-a zis Crohmălniceanu. Nu era despre pătimirile şi măreţia grangurilor din PCR (Grigore Zanc etc.), sau a supușilor și soldăţeilor de rând ai aceluiaşi Partid (Ivasiuc, Buzura, Breban etc. etc.), nu era şovin  (Lăncrănjan) și coprofag precum cele mai multe dintre romanele românești din epocă – era doar bine scris, cu poftă, cu participare, cu suflet de adevărat povestitor. Cu talentul care nu le-a fost dat prea multora dintre colegii săi de breaslă de pe aici. Nu-i de mirare că l-au marginalizat. La urma urmei, generalul Pleșiță nu se pricepea la literatură, dar era sfătuit, telefonic, de un mare scriitor.

(Am deschis măreața istorie literară a lui Manolescu și am parcurs în viteză lista celor 20 de  romancieri din secțiunea Contemporanii 1948-2000/Proza/Romanul. Îi citisem pe toți, dacă nu integralmente, cel puțin cărțile lor cele mai importante. Și așa, à vol d’oiseau, am avut deodată senzația izbitoare că aproape toți, cu excepția a numai doi, Mircea Horia Simionescu și Radu Cosașu, se disting printr-o unică trăsătură comună: lipsa categorică, totală, absolută a umorului. Și atunci am înțeles de ce mi se pare necomestibilă literatura aceasta, la fel de încruntată și atunci când trăgea limbi partidului comunist și atunci când vorbea, foarte pe ocolite, despre nenorocirile provocate de el.)

Printre altele, Radu Tudoran e autorul unui roman numit Flăcările, a cărui acțiune este plasată pe Valea Prahovei, unde s-a înregistrat cel mai mare incendiu de sondă din istoria României, soldat cu numeroase pierderi de vieți din rândul petroliștilor și pompierilor. Incendiul de sondă de la Moreni, care constituie ”axul” narativ al cărții lui Tudoran, a durat 28 de luni, în perioada 1929-1931.

Flăcările a apărut în 1945 și a avut parte, de-a lungul timpului, de 6 ediții românești.

Mi-am adus aminte de el văzând, zilele trecute, There Will Be Blood, filmul american cu exact același subiect, cu care celebrul Daniel Day-Lewis a luat Oscar-ul pentru rol principal în 2007. Cum de niciunul dintre cineaștii noștri n-a observat că romanul lui Radu Tudoran era atât de cinematografic? am stat și m-am întrebat încă de la prima secvență a filmului ce-l vedeam. Căci Flăcările seamănă teribil cu Oil!, romanul lui Upton Sinclair publicat în 1926 și ecranizat în prezenta creație a regizorului Paul Thomas Anderson.

Să fi fost romanul lui Tudoran o pastișă a cărții lui Sinclair? Nici vorbă. Asta, deși ambele împărtășesc o aceeași directețe narativă, o aceeași manieră brutală, realist-reportericească de prezentare a lucrurilor – și vorbesc despre, în fond, același lucru: nașterea modernității, a contemporaneității, undeva, pe coclauri neumblate. Adică, prin niște pustietăți ale Americii de la începutul secolului XX – și respectiv, pe Valea Prahovei, într-un cătun neștiut de nimeni, odată cu începerea exploatării petrolului. Și amândouă au drept personaj principal câte un ins – păstrând proporțiile – îmbogățit din petrol. Cu mici diferențe, desigur: americanul, un selfmade man tenace, dur și cinic, chiar ucigaș la un moment dat, ajunge stăpânul unui concern petrolier imens, în vreme ce românul este doar redevențiar.

Acesta fiind un anume Chivu, un țăran din zonă care și-a concesionat pământul (nu prea mult, de altfel) unei companii petroliere americane stabilite pe Valea Prahovei. Și care, acum, trăiește din banii – foarte mulți, din punctul lui de vedere – încasați ca redevență pentru exploatarea acestuia. Trăsătura comună a celor două personaje principale este rapacitatea, colorată cu mitocănie, în cazul ambelor, care le face la fel de memorabile, atât pentru cititor, cât și pentru spectator.

Trăsătura comună a celor doi scriitori? Amândoi, autori de mare succes editorial, au opinat, cum se spune, ”contra vântului”.

Upton Siclair fiind socialist (chiar comunist i-au zis unii) în America lui John Edgar Hoover, iar Radu Tudoran, fiind pus la index fiindcă ar fi publicat, prin 1945, un articol antisovietic. Și ”indexat” a rămas chiar și după ce țara nu mai era de mult prosovietică.

Cu simpatiile confraților nu-i de joacă.

https://www.printrecarti.ro/18460-radu-tudoran-flacarile.html
https://en.wikipedia.org/wiki/There_Will_Be_Blood

128

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.