Urmărire ca-n filme. Un tânăr drogat, fără permis, a furat o mașină și a lovit două

Foto: lugojinfo.ro

Polițiștii lugojeni efectuează cercetări față de un tânăr de 24 de ani, care a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale acestora.

În data de 26 aprilie a.c., în timp ce se aflau în îndeplinirea atribuțiilor de serviciul pe Splaiul 1 Decembrie 1918 din municipiu, polițiștii Biroului Ordine Publică Lugoj au efectuat unui autoturism semnalul regulamentar de oprire, folosind mijloacele luminoase și acustice, moment în care conducătorul auto a accelerat și a refuzat să oprească.

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului care, la intersecția cu strada Timișorii, a intrat în coliziune cu alte două autovehicule parcate, fiindu-i imposibilă efectuarea altei manevre.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul de 24 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Întrucât prezenta un comportament dezorientat și fiind incoerent în vorbire, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultând o valoare pozitivă.

De asemenea, în autoturismul mai sus menționat, au fost găsite 4 pliculețe cu materie vegetală, care au fost sigilate si urmează a fi predate către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Timisoara.

Totodată, s-a stabilit că acesta ar fi sustras mașina de la tatăl său fără voia acestuia cu scopul de a se plimba.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană sub influența substanțelor psihoactive,
  • conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule,
  • furt în scop de folosință.
Foto: LugojInfo.ro

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Fii primul care își dă cu părerea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.