Probleme întâmpinate de reprezentanții CJ Timiș, în timpul curățeniei de toamnă de pe drumurile județene, desfășurată în octombrie. Aceștia au fost la un pas să fie bătuți și au fost amenințați de persoane surprinse în timp ce abandonau saci cu gunoaie pe marginea drumurilor.
Nesimțire și amenințări cu bătaia din partea cetățenilor, relatează reprezentanții CJ Timiș după acțiunea de curățenie pe drumurile județene care a ținut două săptămâni. La scurt timp după ce voluntarii au curățat, oamenii aruncau alte gunoaie în loc.
„Ne pare rău să scriem aceste rânduri, însă, din păcate, realitatea a ajuns să bată filmul în cadrul campaniei «Curățenie de toamnă pe drumurile județene». În timp ce echipele CJ Timiș adunau deșeurile abandonate pe marginea drumurilor județene, doi cetățeni au venit să arunce saci întregi de gunoaie chiar în locațiile curățate. Unul a fost surprins între Peciu și Giulvaz și altul între Ciacova și Jebel. În cadrul aceleiași campanii, membrii unei echipe CJ Timiș aproape au fost luați la bătaie, după ce au atras atenția unor persoane într-un caz asemănător celor prezentate mai sus. Autoritățile abilitate să ia măsuri au fost anunțate de situațiile întâmpinate pe teren, dar, chiar dacă vinovații vor ajunge să plătească sub o formă sau alta pentru comportamentul lor, ne temem că va fi doar o picătură în ocean. Azi facem curat, mâine mormanele sunt la loc”,
relatează reprezentanții CJ Timiș într-o postare pe Facebook.
Cei de la CJ Timiș trag un semnal de alarmă și fac un apel la solidaritate: „soluția este în mâna fiecăruia dintre noi”.
„Trebuie să ne întrebăm sincer dacă noi, ca și comunitate, ne dorim cu adevărat o lume mai bună, mai curată, mai corectă. Dacă da, soluția este în mâna fiecăruia dintre noi. Vă încurajăm să nu rămâneți pasivi când vedeți asemenea acte de lipsă de bun simț și, vă rugăm, pledați pentru un comportament civilizat în rândul apropiaților. Doar conștientizând că avem o problemă ca societate, putem vorbi de rezolvarea ei”, mai scriu cei de la CJ Timiș.
Acțiunea de curățenie pe drumurile județene a fost prima de acest fel inițiată de Consiliul Județean Timiș.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns