Un strop de bucurie pentru 18 persoane cu dizabilități din comuna Balinț

Denisa GREGA

Pe 29 aprilie 2020, Asociația ,,Ridică-te și umblă” din Lugoj a făcut din  nou o chemare pentru un gest de bunătate destinat celor 18 persoane cu dizabilități din comuna Balint, lângă Lugoj.

Imediat, câteva suflete s-au deschis, pentru că au socotit că este un privilegiu să oferi din ceea ce ți se dă de Sus.

„Au fost trei donatori, dintre care și o persoană din Paris, care are acest exercițiu al sufletului, ce l-a aplicat de multe ori în asociația noastră”,

ne-a declarat George Uba, coordonatorul filialei.

S-au cumpărat alimentele și în data de 7 mai 2020  s-au transportat la beneficiarii vizați de primărie. Primarul Dănuț Crașovan  a trimis un reprezentant care a însoțit delegatul filialei la cei 18 oameni, deosebit de necăjiți. Voluntarii au fost profund marcați de suferința lor și de starea în care se aflau. Unii dintre ei nu au putut spune nimic. Erau muți de uimire că s-a gândit cineva la ei. Nu le venea să creadă. S-au rugat ca Dumnezeu să le dea sănătate celor care i-au bucurat, așa pe neașteptate.

Cele 18 persoane cu dizabilități sunt din patru localități: Balinț, Fadimac, Bodo și Târgoviște. Primarul Dănuț Crașovan a mulțumit pentru acest strop de bucurie, care le va fi o amintire de neuitat.

Directoarea Școlii din Balinț, prof. Mihaela Kristof, care a fost delegatul acestei asociații în achiziționarea și distribuirea alimentelor ne-a declarat:

„A completa nevoile celor în necaz nu este decât o normalitate. Să ne facem o deprindere din a le repeta și viața va arăta altfel”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.