Un primar din Franța candidează iar la 94 de ani. Mesajul său: Toți acești tinerei trebuie să își aștepte rândul

În Franţa, 36.000 de sate, orăşele şi oraşe şi-au organizat prima rundă de alegeri locale în martie, iar în weekend-ul următor vor organiza şi a doua rundă, după o întârziere de trei luni cauzată de pandemie. BBC l-a intervievat pe unul dintre politicienii care speră să fie aleşi sau realeşi, Andre Trigano, în vârstă de 94 de ani.

„Sper că nu va trebui să îmi cer din nou scuze pentru că nu sunt mort”, a fost introducerea glumeţului primar din Pamiers, un orăşel de la poalele Pirineilor, cu o populaţie de aproximativ 16.000 de oameni. Andre Trigano are 94 de ani şi s-a aflat în serviciul public de aproape 50, dar nu plănuieşte să se retragă încă. El a câştigat prima rundă de alegeri în martie, iar dacă va câştiga şi pe 28 iunie, atunci va primi un nou mandat pe care îl va termina la vârsta de 101 ani. Trigano s-a născut în Paris în 1925 şi şi-a petrecut adolescenţa în perioada în care capitala franceză se afla sub ocupaţie nazistă în Al Doilea Război Mondial.

După Război, a început o afacere de succes, apoi s-a îndreptat spre politică. Este primarul orăşelului Pamiers de 25 de ani. Înainte, a fost primarul oraşului Mazeres, timp de alţi 24 de ani. Simultan, a fost şi parlamentar. El spune că averea sa personală inspiră încredere pentru că oamenii sunt mai puţin îngrijoraţi că va încerca să îşi folosească funcţia pentru profitul personal. Trigano spune că va candida din nou pentru că are multe treburi neterminate, inclusiv de a renova centrul oraşului. Vârsta sa a fost folosită, inevitabil, de adversarii săi politici pentru a-l ataca. „Toţi aceşti tinerei trebuie să îşi aştepte rândul. Când construieşti o clădire de zece etaje nu schimbi arhitectul după etajul cinci, nu ar avea niciun sens”, râde el. Andre Trigano a participat la 19 seturi de alegeri diferite, de la primărie, la consiliu regional şi parlament şi nu a pierdut decât o dată.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.