Un polițist de frontieră, prins beat la volan, a fost oprit doar cu focuri de armă

După o urmărire ca-n filme şi focuri de armă, un polițist de frontieră la Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timişoara a fost prins beat la volan de colegii săi de la Rutieră. S-a întâmplat în 2 februarie 2019, însă abia acum polițistul a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Vă reamintim că bărbatul, polițist de frontieră la aeroportul din Timișoara, se afla în timpul liber și se îndrepta cu mașina spre localitatea Utvin. Chiar la intrarea în sat, un echipaj de poliție a încercat să-l oprească, însă șoferul a ignorat semnalele agenților.

Oamenii legii au tras două focuri de armă în plan vertical și unul spre anvelopele autoturismului. Au reușit astfel să-l oprească și au constatat că șoferul mirosea puternic a alcool. Aparatul etilotest a arătat că polițistul de frontieră avea o alcoolemie de 0,82 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Fapta agentului Răduță-Stoianov Lisian a fost agravată de incecarea sa de a scapă de răspunderea penală, astfel că nu a oprit la semnalul polițiștilor aflați în filtru pe DJ 591, la intrarea în localitatea Utvin, iar oamenii legii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, trăgând trei focuri, două în plan vertical și unul asupra anvelopelor, scrie impactpress.ro

Pentru a nu-și pune viața în primejdie, Răduță-Stoianov Lisian a tras pe dreapta și le-a explicat colegilor săi că s-a speriat și că a acționat instinctual. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,82 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice.

„Îmi pare tare rău pentru el, nu știu ce a avut în minte când n-a oprit la semnalul polițiștilor! Probabil s-a speriat. Dar, degeaba, orice explicație este tardivă. După terminarea cercetărilor, în cazul în care va fi condamnat, o să-l dea afară”,

și-a exprimat regretul și solidaritatea un alt polițist de la aeroport.

Rechizitoriul nr. 1644/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost trimis pe rolul instanței de judecată în toamna anului trecut, iar la termenul din 19.11.2020 judecătorul de cameră preliminară a stabilit că Judecătoria Timișoara este competentă să soluționeze cauza. În acest caz, după trimiterea în judecată, este posibil polițistul de frontieră să fi fost suspendat din funcție.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6982 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.