
Pinto Cafe, una dintre cele mai noi cafenele din oraș, organizează sâmbătă, 8 februarie 2020, de la orele 20:30, un spectacol de stand-up comedy și parodii muzicale, realizat de Sorin Palciuc. Show-ul va conține atât momente de stand-up comedy clasice, cât și unele de parodie muzicală. Cafeneaua Pinto Cafe este situată pe strada Nicolae Titulescu, la numărul 2.
Intrarea este liberă, iar pentru rezervări puteți suna la telefon 0729 384 926 sau lăsa un mesaj privat pe pagina de Facebook a locației. Sorin Palciuc este unul dintre cei mai apreciați artiști de stand-up comedy din Banat, fiind unul dintre preferații publicului la spectacolele din Timișoara, Arad, Reșița.
Este cunoscut pentru show-urile individuale sau pe care le susține la balurile bobocilor, nunți, botezuri etc. În 2019, a participat la mai toate edițiile singurului concurs de stand-up comedy pentru pasionații de comedie din Timișoara, Open Mic @ Social Pub Complex, ocupând de 4 ori locul întâi și de două ori locul al doilea.
Lasă un răspuns