Administrația locală anunță un nou proiect pentru reabilitarea fostei Baze Hipice a Lugojului, unde se organizau chiar și competiții internaționale de echitație, dar care de peste două decenii se află în paragină.
De această dată, primarul Francisc Boldea spune că dorește să realizeze la fostul Hipodrom o nouă bază sportivă, cu fonduri europene, obținute printr-un proiect transfrontalier împreună cu orașul partener Veliko Gradiște, din Serbia.
Proiectul, în valoare de 4.000.000 de euro, prevede construirea unui minihotel pentru sportivi și amenajarea unor terenuri pentru fotbal, volei, handbal și baschet.
Lasă un răspuns