Un motociclist a fost rănit grav, pe centura Lugojului. A intervenit elicopterul SMURD

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Foto: Lugojeanul.ro

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Un grav accident de circulație a avut loc, vineri după-amiază, pe șoseaua de centură a municipiului Lugoj.

Un motociclist, în vârstă de 35 de ani, a fost rănit grav și a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD, după ce șoferul unui autotren a efectuat o manevră de întoarcere și i-a tăiat calea.

„Un bărbat de 39 de ani, aflat la volanul unui autotren, a efectuat o manevră de întoarcere la plecarea de pe loc din parcarea de pe DN 6-centura Lugojului, moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă care se deplasa regulamentar dinspre A6 spre Caransebeș, condusă de un bărbat de 35 de ani. În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean din Timișoara”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Despre admin 6441 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.