Un model de cooperare: la 16 ani de la înfiinţare, „Cupa Werzalit” la tenis de câmp a atins borna 14 de existenţă

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

În perioada 9-14 septembrie 2019, Baza sportivă de pe Insula Cotu Mic din Lugoj a găzduit cea de-a XIV-a ediţie a Cupei Werzalit la tenis de câmp.

Competiţia, devenită tradițională, a fost organizată și sponsorizată, conform cutumei, de către S.C. Werzalit Lemn Tech SCS, o firmă germană prosperă din urbea noastră, care, din fericire, se  implică şi  în activităţi sociale, cum ar fi de pildă sportul (aş vrea să mai amintesc că aceeaşi firmă sponsorizează cât îi permite bugetul şi echipa  de volei). Competiţia  s-a desfăşurat la următoarele categorii: copii, băieţi şi fete (8 ani, 10 ani și 12 ani), juniori şi junioare (12-16 ani), dublu seniori, senioare, seniori (nivel 1 și nivel 2), dublu Old Boys.

Primele locuri au fost câștigate de:

la copii (8 ani, 10 ani și 12 ani) și juniori (12-16 ani): Ana-Maria Blaga Dejica, Hannah Bot, Daria Horga și Ema Jivan (fete), iar la băieți: Andrei Vlad, Cezar Civic și Sebastian Jabotinschi; la senioare: Miruna Damian; la seniori (nivel 1 și nivel 2): Simion Ceclan și Alin Jivan;  la dublu seniori: Florin Pop și Ovidiu Todor,  iar la dublu Old Boys: Benone Popescu și Remus Velica.

Dorind să aflăm mai multe amănunte despre competiţie, i-am solicitat reprezentantului firmei „Werzalit”, Stephan K. Rambacher, prezent la întâmplare (cum nelipsit este şi de la toate meciurile de volei susţinute de voleibalistele lugojene), nişte impresii „la cald”, pe care le redau mai jos:

„Nimic nu este nou, în desfăşurarea competiţiei. Totul este ca la început. Au trecut 16 ani de când am declanşat această  manifestare sportivă. Am reuşit să ajungem la cea de a XIV-a ediţie (în doi ani, nu s-a desfăşurat – nota autorului) şi asta nu poate decât să ne bucure, pentru că într-o lume care se aflată în continuă schimbare, noi am reuşit să rămânem stabili, adică acelaşi partener serios, pe care să te poţi baza oricând. În ceea ce priveşte  participarea, pot să spun că la toate categoriile au participat în jur de 50 de sportivi. Este o participare bună. Tradiţional, bună.  Un aspect interesant al acestei cupe este că aici primează spiritul olimpic, „important e să participi”, nu valoarea premiilor. Eu cred că un eveniment, cu o aşa tradiţie (căci 16 ani însemnează ceva, nu?), este o valoare. Este ceva stabil şi special pentru oraş, în care există cel puţin doi câştigători: sportul, dar mai ales prietenia”.

În final, directorul general al firmei „Werzalit”, Stephan K. Rambacher, a împărţit premiile  participanţilor, care au constat în diplome, cupe  şi tricouri inscripţionate cu titlul competiţiei.

A fost o nouă competiţie reuşită, de care se face „vinovat” şi Gigi Cerna, cel care ne-a obişnuit să vorbească prin faptele sale. Le urăm tuturor celor implicaţi, viaţă lungă acestei benefice colaborări!

Mircea ANGHEL

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.