Un microbuz, 3 autoturisme și o autoutilitară au fost implicate într-un accident rutier pe DN68A, la Coșava

Un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, un microbuz și o autoutilitară, a avut loc pe DN 68A, pe raza localității Coșava.

„La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 12:31, polițiștii din cadrul Poliției orașului Făget au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că pe raza localității Coșava – DN 68A, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară, un microbuz și 3 autoturisme. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în urma accidentului rutier rezultând 2 victime, respectiv șoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 25 de ani și șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 46 de ani, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Toți șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”,

au anunțat reprezentanții IPJ Timiș. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. (P. M.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.