Un lugojean a lansat o carte cu 365 de glume, câte una pentru fiecare zi din 2021

Un lugojean a scris și lansat prima lui carte, inspirată din întâmplări reale, dar cu tentă complet ilară. Sorin Palciuc, comedian, actor și artist de stand-up, a lansat cartea „Glume pentru tot anu’ de la un fost dolofan”, carte ce a apărut chiar la sfârșitul anului 2020.

Cartea conține patru capitole de amintiri pentru început, din primii ani de peripeții ai lugojeanului pasionat de comedie și actorie. Mai apoi, Palciuc a adunat 365 de glume scurte, câte una pentru fiecare zi a noului an 2021, pentru ca cititorii să își poată începe zilele cu un zâmbet.

„Ideea mi-a venit după ce în 2020, lipsit de scenă și de spectacole, am petrecut mai mult timp în casă, scriind glume scurte, care sunt preferatele mele. M-am gândit că ar fi o idee bună să le pun într-o carte, pe care să o poți răsfoi chiar și fără internet, și să începi ziua cu o glumă bună. Adevărul e că nu știm ce ne așteaptă în 2021, măcar să râdem”,

a declarat pentru Lugojeanul.ro Sorin Palciuc.

Cartea tânărului comedian lugojean o puteți cumpăra direct de la el, cu un mesaj privat pe profilul său de Facebook.

Denisa GREGA


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.