Incendiu puternic, duminică seara, pe strada Bocșei din Lugoj. Un bărbat de 79 de ani a fost găsit carbonizat după ce o casă și un garaj au fost cuprinse de flăcări. Victima a fost găsită după lichidarea incendiului.
Incendiul a fost anunțat în dispeceratul ISU Banat duminică seara, în jurul orei 18.30. Pompierii au fost anunțați că pe strada Bocșei din Lugoj a izbucnit un incendiu, iar o casă și un garaj au fost cuprinse de flăcări.
La solicitare au răspuns cei de la Detașamentul de Pompieri Lugoj, iar la fața locului au fost trimiși opt subofițeri și un ofițer. Salvatorii au intervenit cu o autospecială de primă intervenție și comandă A350, două autospeciale cu apă și spumă AT5003 și AT 7000, dar și cu o autosanitară SMURD tip B.
„La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului precum și în interiorul imobilului și garajului. După lichidarea incendiului, pe timpul operațiunilor de îndepărtare a efectelor negative asupra instalațiilor și construcțiilor, a fost descoperită o victimă de sex masculin, carbonizată aproximativ 79 ani”, transmit reprezentanții ISU Banat.
La fața locului s-au deplasat și polițiștii lugojeni. Criminaliștii efectuează cercetarea la fața locului, iar colegii lor au deschis un dosar penal.
Urmărește-ne pe Telegram și Google News
Lasă un răspuns