Un lugojean a evadat din Penitenciarul Timișoara, dar a fost capturat după o urmărire de zece ore

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Polițiștii din Timiș au fost marți în alertă după ce un deținut a evadat de la un punct de lucru exterior,  situat în localitatea Săcălaz.

Reprezentanții Pentitenciarului Timișoara au anunțat că marți, 27 iunie, în jurul orei 0.59, s-a constatat că deţinutul Sava Tiberiu Flavius, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, clasificat în regim semideschis, a părăsit punctul de lucru exterior Dietrich Honold.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.  Fugarul a fost căutat și în zona municipiului Lugoj.

Deţinutul Sava Tiberiu Flavius, care a evadat marți, 27 iunie, în jurul orei 0:59, de la un punct de lucru exterior,  situat în localitatea Săcălaz, a fost identificat și capturat, în jurul orei 10:47, pe raza localității Remetea Mare, de către o echipă de căutare constituită din polițiști de penitenciare, angajați ai Penitenciarului Timișoara, în colaborare cu angajații din structurile de apărare națională.

Reprezentanții Penitenciarului Timișoara au anunțat că, în legătură cu fapta săvârşită, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. De asemenea, pentru deținut se va declanşa procedura disciplinară și, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere că fapta săvârșită este asimilată evadării, aceasta se pedepsește conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

La acțiunea de identificare şi capturare a deţinutului au participat angajați de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, precum și personalul Penitenciarului Timișoara. (P. M.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.