Un exemplar al Constituției SUA, semnat de George Washington, va fi scos la licitație pentru 30 de milioane de dolari

Un exemplar original extrem de rar al Constituției Statelor Unite ale Americii, din 1787, estimat între 20 și 30 de milioane de dolari, urmează să fie scos la licitație, în decembrie, la New York. Anul trecut, o ediție princeps a aceluiași document a fost vândută cu suma de 43 de milioane de dolari.

Exemplarul, semnat la Philadelphia pe 17 septembrie 1787 de Părinţii Fondatori ai Statelor Unite, printre care s-au aflat George Washington, Benjamin Franklin şi James Madison, face parte dintr-o colecţie privată, la fel ca exemplarul vândut deja la New York de casa Sotheby’s, în noiembrie 2021, cu 43 de milioane de dolari.

Richard Austin, expert în manuscrise şi cărţi vechi în cadrul casei de licitaţii new-yorkeze, a declarat că i-ar plăcea ca „o altă persoană privată sau o organizație să fie responsabilă pentru conservarea acestui document foarte important”.

Conform estimărilor sale, licitaţia de pe 13 decembrie ar putea să se încheie cu un preţ de vânzare cuprins între 20 de milioane şi 30 de milioane de dolari.

Potrivit casei de licitații Sotheby’s, până în zilele noastre au supravieţuit doar 13 exemplare cunoscute ale Constituţiei SUA, în condiţiile în care aproximativ 500 de copii au fost tipărite, probabil, în epocă.

Din cele 13 exemplare cunoscute, 11 se află în posesia unor muzee, iar două sunt deţinute de colecţionari privaţi. Exemplarul vândut în noiembrie 2021, care aparţinea colecţionarei americane Dorothy Tapper Goldman, a fost cumpărat de un miliardar american, Kenneth Griffin, pentru suma record de 43,2 milioane de dolari.

Miliardarul Kenneth Griffin a împrumutat documentul, în regim de gratuitate, unui muzeu din statul american Arkansas. Documentul ce va fi licitat în luna decembrie va fi expus pentru public, la New York, din 4 noiembrie până pe 13 decembrie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.