Un autoturism a fost lovit de trenul R 9621, Timișoara-Lugoj

Accident feroviar, duminică, la trecerea la nivel cu calea ferată. Două persoane au fost rănite după ce o mașină a fost lovită de trenul care circulă pe relația Timișoara-Lugoj. În urma impactului, mașina a fost târâtă aproximativ 100 metri și s-a oprit într-un cap de pod, iar o persoană a rămas încarcerată.

Accidentul s-a produs duminică după-masă pe DJ592D, între Timișoara și Urseni. Un bărbat de 65 de ani circula dinspre Urseni, iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat semnificația indicatorului STOP. Mașina a fost lovită de trenul care circulă pe relația Timișoara-Lugoj și a fost târâtă aproximativ 100 metri.

„În accident a fost implicat trenul R 9621, Timișoara-Lugoj, și un autoturism în care se aflau 2 persoane. În urma impactului, autoturismul a fost împins de tren pe o distanță de aproximativ 100 m, oprindu-se într-un cap de pod, iar o persoană din autoturism (sex feminin) a rămas încarcerată. Echipajele de descarcerare au extras victima, în stare de conștiență, cu politraumatisme, și a predat-o unui echipaj medical. Ambele persoane din autoturism au fost transportate la spital”, transmit reprezentanții ISU Banat.

La fața locului s-au deplasat 17 pompieri cu o autospecială de primă intervenție, două autospeciale de descarcerare, una de stingere cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD. De asemenea, la locul accidentului au fost trimiși și polițiștii care au început o anchetă.

„Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, a condus un autovehicul pe DJ592D dinspre Urseni spre Timișoara, iar la trecerea la nivel cu cale ferată a fost surprins și accidentat de un tren de călători, care se deplasa dinspre Lugoj spre Timișoara. În urma impactului, conducătorul auto și o femeie în vârstă de 64 de ani, pasageră în autovehicul, au fost răniți. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmit cei de la IPJ Timiș.

La momentul producerii accidentului în tren se aflau 60 de persoane, care nu au necesitat însă îngrijiri medicale.

Despre admin 6788 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.