Ultima noapte de izolare, întâia zi de grătare

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Astăzi, joi, 14 mai, este ultima zi de izolare. Mă simt ca un animal de la Zoo, căruia mâine i se va da drumul în libertate. Desigur că libertatea de mișcare va fi relativă, dar cât se poate de reală. Nici nu știu ce să fac cu ea. Am de ales între îndemnul guvernului, Stai acasă!, și cel al opoziției, Dacă ești prost, stai acasă!

Lumea în care voi păși, cu siguranță că nu va mai fi cea de dinaintea declanșării pandemiei. Va trebui să-mi resetez programul existențial și să îi introduc alt soft, pentru că urmează robotizarea societății. Cine nu va înțelege acest lucru va fi strivit sub tăvălugul unei noi ordini economice care se va instaura cu sau fără voia noastră.

Distanțarea socială, cea de doi metri, va fi înlocuită cu distanțarea sufletească dintre oameni. Pandemia nu ne-a unit, cum anticipau umaniștii, ci ne-a distanțat. Dar acest fapt,  deocamdată, nu se simte și nici nu îngrijorează pe nimeni.

Majoritatea semenilor mei, mâine, vor da năvală cu grătarele la iarbă verde. Au rămas frustrați de la 1 Mai, când autoritățile statului i-au ținut cu forța în casă. Eu cred că maica România, când a procreat acest popor, a fost întinsă pe un grătar și astfel în gena dominantă a românașului s-a strecurat miros de frigărui și de mititei, care produc hormonii fericirii. Fericirea de la bere cred că a apărut mai târziu, odată cu sosirea popoarelor migratoare.

Deci, de mâine, cântec, joc și veselie în întreaga Românie! Noi nu am înțeles nimic din cotețarea asta de două luni. Dacă acest stupid people se prezintă la școala vieții cu lecția neînvățată, nu mă miră. Nu ar fi prima dată, și în mod sigur nici ultima, când memoria scurtă a națiunii produce efect în turmă.

Noi gândim cu glanda, nu cu creierul, și în acest caz este normal ca mațul să ne conducă spre serbările câmpenești de la iarbă verde. Mai grav este că nici măcar clasa politică nu dă semne de maturitate în aceste momente în care nu ne putem permite în niciun caz o relaxare totală.

Prin contestarea măsurilor restrictive luate de guvern, se instaurează anarhia și ridiculizarea legilor. Protejarea populației sancționată pentru nerespectarea ordonanțelor militare este o manipulare ordinară, o strategie abjectă în campania electorală care se desfășoară mascat.

Nici ciolacii, tăricenii, pontiștii, marcomiștii, useliștii, nici măcar orbaniștii nu  renunță la lupta pentru ciolan, nici acum, când pandemia plutește deasupra capetelor noastre precum sabia lui Damocles.

Dilema lor cea mare este dacă să introducă sau nu încă o limbă în străfundurile gliei străbune. Până rezolvăm introducerea limbii, mă tem că o să ne băgăm singuri degetul în cur. Asta numai așa, ca să vedem dacă nu cumva avem temperatură provocată de Covid 19!

Dan TIMARU

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.