
AJOFM Timiș implementează două proiecte ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă : „START – Investește în calificare pentru viitor!” și ” FORMACTIV – Dezvoltăm noi competențe pentru creșterea ocupării pe piața muncii ” în valoare totală de 93 de milioane de euro și urmează a fi implementate până la data de 31 decembrie 2029.
Acestea reprezintă o oportunitate de a sprijinii șomerii, de a dezvolta competențe necesare pe piața muncii și de a contribui la creșterea nivelului ocupării în fiecare județ din România.
- START – Prin acest program le deschidem tinerilor sub 30 de ani drumul pentru un început în carieră. Cum? Simplu, învață o meserie, câștigă experiență și au un loc de muncă în care sunt plătiți în timp ce obțin o calificare. Programul este finanțat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic sub 30 de ani pe care l-au angajat.
- FORMACTIV – Angajatorii care încadrează persoanele cu vârsta de peste 30 de ani, înregistrate în evidențele AJOFM Timiș, pentru a le specializa la locul de muncă vor fi sprijiniți cu 2.250 de lei/lună pentru fiecare ucenic. Programul va beneficia de o finanțare totală de 63 de milioane de euro, provenind din fonduri europene și de la bugetul de stat.
Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie.
Legislaţia specifică:
– Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
– HG nr. 855/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 279/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
Ce este contractul de ucenicie? Este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plata salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.
Pentru accesarea sprijinului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la expirarea perioadei de probă prevăzută în contractul de ucenicie, conform HG nr. 855/2013.
Cui se adresează ucenicia la locul de muncă:
-persoanelor cu vârstă de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare, pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă;
-angajatorilor care doresc să organizeze activități de ucenicie la locul de muncă potrivit domeniilor de activitate, pentru locurile de muncă declarate vacante.
Cine poate încheia contract de ucenicie?
Este eligibilă persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
-face demersuri pentru a-și găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat;
-a împlinit vârsta de 16 ani;
-nu are calificare pentru ocupația în care se organizează ucenicia la locul de muncă;
-îndeplinește condițiile de acces la formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, pe anumite niveluri de calificare.
Angajatorii care doresc să organizeze activități de ucenicie vor comunica Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Timiș locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie.
Totodată, aceștia au obligația de a desemna un coordonator de ucenicie care îndrumă ucenicul în vederea dobândirii competențelor profesionale necesare calificării pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă.
Paşii de urmat pentru angajatorii care doresc să beneficieze subvenționarea uceniciei:
Pașii pentru angajatori și șomeri în accesarea programului de ucenici:
1. Declararea locurilor de muncă vacante- Angajatorii trebuie să anunțe posturile disponibile, inclusiv cele pentru ucenicie.
2. Organizarea programului- Angajatorii încheie un contract cu un furnizor acreditat de formare profesională, sau poate să se acrediteze pentru formare profesională.
3. Înregistrarea șomerului- Persoana interesata se înregistrează la AJOFM în baza actelor necesare.
4. Consiliere și mediere- AJOFM oferă informare și recomandă locuri de muncă pentru ucenicie.
5. Cerere pentru ucenicie- Șomerul completează o cerere pentru domeniul dorit.
6 Repartizare- AJOFM direcționeză șomerul către un angajator care organizează program de ucenicie.
7. Selectare și contract- după interviul de selecție, angajatorul încheie contractul de ucenicie.
8. Începerea activității- contractul va fi înregistrat la ITM, iar ucenicul poate începe activitatea.
9. Solicitarea subvenției- Angajatorul solicită subvenția online, în platforma PULS, și încheie o convenție cu AJOFM în termen de 60 de zile lucrătoare de la expirarea perioadei de probă.
10. Plata subvenției- se acordă lunar, proporțional cu timpul lucrat, pe baza documentelor depuse până în data de 25 a lunii următoare.
Lasă un răspuns