Turul 2 al prezidențialelor: război total între „proștii” noștri și „proștii” lor

Constantin-T. STAN

Febra electorală, înainte de turul doi al prezidențialelor, a cuprins întreaga societate românească. Numeroși români, mulți dintre ei cu grave carențe gramaticale și penibile poticneli în exprimarea scrisă, s-au trezit peste noapte analiști politici. Fiecare, după profilul său moral și profesional, abordează temele favorite. Cele mai facile și antrenante subiecte (care dau în bârfe de cartier, predilecte pentru gospodinele care nu mai au obiectul muncii după prepararea murăturilor) sunt, desigur, soția / soțul, eventual progeniturile contracandidatului.

Dacă citești comentariile sau scurtele aprecieri/remarci constați că ambii companioni familiali ai contracandidaților au hibe mai mari sau mai mici.

Sunt, invariabil, proști, vorbesc în dodii, îl invocă pe Dumnezeu (sfidând Occidentul, care pare a se fi lepădat de cele sfinte), au probleme cu copiii (neascultători și chiar dedați la acte sentimentale necuvenite în tradiția ortodoxă).

Unii ar fi căzut în păcatul spionajului, producându-ne fiori existențiali. Evident, fără a fi „devoalați” de servicii (care, se pare, nu și-au meritat bugetele supradimensionate), din moment ce nimic nu a răsuflat în spațiul public, candidații având, astfel, dreptul legitim de a candida și a aspira la cea mai înaltă demnitate în stat.

Brusc, jurnaliștii oportuniști (lachei, cum îi numesc eu), care se dau de ceasul morții să intuiască cine le va arunca, în final, o ciozvârtă mai consistentă, descoperă bizare conspirații, analizează, de la „pașopt”, CV-ul membrilor familiei, scot fraze din context, denaturând mesajul candidatului, și, mai ales, invocă buna mamă Europă (în contrast cu haina și hrăpăreața maică Rusie).

Se clamează și supremația NATO, care, în caz că un anumit personaj se va impune, va sări în secunda următoare, în caz de conflict, să ne apere mioriticul plai.

Unul dintre candidați, căruia i se impută, fără a se veni cu probe concrete, că ar fi unealta serviciilor din stepele răsăritene (păi, nu ne veghează instituțiile abilitate, ne lasă pradă Ursului?), este categorisit drept legionar (ca și cum rușii ar fi uitat că foștii legionari erau dușmanii lor de moarte).

Cât de puerilă ne apare exaltarea grupurilor de tineri „studioși”, care nu dețin informații despre contradicția fundamentală dintre legionarism și URSS! Vina o poartă și profesorii preuniversitari, care au eludat tema, la fel cum se întâmplă și cu rememorarea evenimentelor din Decembrie ’89.

Încă mă apasă momentele penibile ale jalnicelor spectacole care au inaugurat proiectul Timișoara – capitală culturală europeană. Niciun cuvânt, nicio imagine despre prețul plătit de tinerii timișoreni în sângerosul decembrie. Există dovezi irefutabile că la izbânda revoltei din decembrie au concurat și serviciile urmașilor lui Dostoievski, dar spețase pare că nu prezintă niciun interes în momentul de față.

Tema Europei și a Alianței Nord-Atlantice revine obsedant în discursul politic. Unul dintre candidați o rostește mecanic, ca un clișeu fixat pe cerebel, trezind însă senzația că nu prea pricepe conținutul. La noi se dă, în aceste zile, o bătălie politică ce pare tot mai mult o extensie, pe glia noastră strămoșească, a confruntării electorale americane Trump – Harris. E un fenomen amplu, ce a căpătat amploare în Europa, dar și la noi, certificat de un vot important al românilor. În Lumea Nouă a câștigat suveranistul Trump.

O aripă a „proștilor” îi invocă numele, fără a înțelege pe deplin orientarea sa și ce reprezintă viziunea sa pentru România. Sfidând votul românilor (rămași la glie, dar mai cu seamă al celor aflați în diaspora), din ceea ce percepem, vechea clasă politică nu pare să fi înțeles mesajul milioanelor de români, reprezentanții lor făcând calcule politice meschine în dorința de a păstra statu-quo-ul, fără a se gândi la reacția „prostimii”.

Din nefericire pentru „proștii” lor, poporimea, oamenii de rând, chiar dacă nu au o pregătire academică (fiind priviți cu dispreț de elitiștii celor din tagma „rezist”, cu reprezentare în ultima zvâcnire electorală), au o intuiție uimitoare, știind să aleagă între bine și rău, lumină și întuneric, credință și satanism, între familia tradițională și comportamentele deviante – ecoul, după milenii, al Sodomei și Gomorei.