Traian Vuia, 150 de ani de la naștere (XII). Colaborarea cu revista „Luceafărul”

După câteva încercări eşuate de a reveni şi a se stabili în ţară la începutul anului 1937, Vuia trimite revistei „Luceafărul” din Timişoara un articol social-politic intitulat: „Din viaţa publică a bănăţenilor de altădată. Coriolan Brediceanu”.

Articolul cu caracter polemic îi prilejuieşte lui Vuia o paralelă între perioada de emulaţie a mişcării naţionale româneşti condusă în Banat de Alexandru Mocioni şi Coriolan Brediceanu şi perioada lipsită de idealuri măreţe şi dominată de politicianism premergătoare falimentului democraţiei interbelice.

După o scurtă prezentare a politicii de maghiarizare duse în Banat la sfârşitul secolului al XIX-lea, Vuia se opreşte asupra personalităţii cunoscutului fruntaş lugojan Coriolan Brediceanu, de care l-a legat o sinceră prietenie. Evocarea începe cu anul 1884, când Brediceanu a fost candidatul cercului electoral Bocşa la alegerile pentru dieta de la Budapesta:

„Deşi foarte tânăr încă, era bine cunoscut, avea deja o popularitate solid aşezată. Talentul lui de orator şi succesele lui ca criminalist i-au dat un prestigiu necontestat.” A fost apreciat şi de către lugojenii de naţionalitate maghiară, pe care i-a apărat în diferite procese împotriva abuzurilor statului. Nu s-a întreprins nimic reprezentativ în plan politic, social sau cultural în Banat, fără participarea fruntaşului lugojean.

A participat la toate manifestările „Astrei” – fiind de fapt preşedintele despărţământului Lugoj – a fost în comitetele de susţinere a gazetelor româneşti din Banat, a scris piese de teatru pe care le-a pus în scenă, a sprijinit zidirea de localuri pentru teatrul şi liceul din Lugoj, fiind convins că „toate astea sunt pentru noi”, premoniţie împărtăşită lui Vuia în numeroasele plimbări făcute împreună pe străzile Lugojului. Cu aceeaşi admiraţie nedisimulată Vuia îl evocă pe Mocioni:

„Bărbat înţelept, Alexandru Mocioni a văzut clar şi a putut trasa un program pe care l-a aflat exact toată evoluţia ulterioară a istoriei”, fiind convins că „soarta noastră numai o „constelaţie nouă” şi „europeană” o poate schimba”. Această constelaţie „deşi în aparenţă vagă, com-porta răsturnarea ordinei existente, triumful principiului naţionalităţilor, libertatea tuturor popoarelor asuprite de a-şi croi soarta lor.”

Nu o dată strategia imprimată de Mocioni mişcării naţionale române din Banat s-a dovedit a fi mai realistă decât cea a fruntaşilor ardeleni şi Vuia exemplifică această apreciere amintind dezbaterile premergătoare Memorandumului. Din păcate, în acelaşi an 1909, „C. Brediceanu a dispărut, urmat de Al. Mocioni, dar nici unul nici altul nu au putut fi înlocuiţi.

De altcum presonalitatea, prestigiul, autoritatea, farmecul lor erau prea mari, pentru ca să poată fi înlocuiţi (…) Banatul a pierdut în ei doi luceferi. Pierderea s-a simţit în momentele mari istorice care au decis soarta noastră, aşa cum prin o viziune providenţială aceşti doi bărbaţi au prevăzut: unitatea noastră în urma unei noi constelaţii europene fixate pe istoricele câmpuri catalanice şi cu jertfirea de aproape un milion de fraţi din regat.”

Vuia consideră, în mod justificat, că generaţiile de români ce au crezut şi au luptat pentru realizarea marelui deziderat al unităţii naţionale merită toată recunoştinţa urmaşilor: „graţie suferin-ţelor seculare a[le] martirilor naţiunii care pentru dezrobirea neamului nu au aflat nici un sacrificiu prea greu, trăim azi ca cetăţeni liberi a uneia dintre cele mai frumoase, mai complecte şi mai bogate ţări din lume. Părinţii noştri ne-au lăsat o moştenire care ne impune obligaţii cu atât mai sever, cu cât preţul avutului a fost mai scump plătit de străbunii noştri.”

De aceea Vuia, în încheierea studiului, priveşte cu dezamăgire viaţa politică românească de la sfârşitul deceniului al patrulea, caracterizată prin confruntări politice sterile, interese mărunte, politicianiste, ură şi dezbinare, punându-şi întrebări pe deplin îndreptăţite: „Oare intelectualitatea română să nu înţeleagă, că acum, când se vorbeşte în cercurile Aliaţilor noştri de revizuirea tratatelor de pace, nu este momentul de a da curs liber patimei dezbinării? Ce respect poate avea poporul pentru aceşti conducători, el, care se uita odinioară la ei ca la sfinţi?”

Dincolo de unele datări greşite, informaţii inexacte sau aprecieri exagerate – primul război mondial a fost declanşat „pentru a le salva onoarea sârbilor”, „apariţia socialismului va însemna sfârşitul liberalismului”, „Banatul n-a cunoscut niciodată dominaţia maghiară”, „în timpul stăpânirii turceşti a dispărut toată nobilimea din Banat” etc – contribuţia lui Traian Vuia în cunoaşterea şi analiza unor evenimente şi procese social-politice este demnă de remarcat.