Titu Bojin: „Nu e normal să solicităm aprobare de la București și pentru a respira sau bea apă”

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Domnule Bojin, suntem pe final de precampanie electorală și sunteți singurul candidat care nu are publicitate outdoor. De ce?

Din respect față de cetățenii acestui județ, care de săptămâni bune sunt agresați vizual de panourile gigantice și numeroase, atârnate pe toate gardurile și zidurile, de PSD, PNL, USR, dar și de alte partide. E o indecență fără precedent. Cred că românii au cu totul alte preocupări decât cele legate de aceste reclame în care apar politicieni ce nu au nimic în spatele lor. Sincer, mi-ar fi fost rușine să intru în acest cor al disperării în care cântă unii.

Ați venit în fața timișenilor cu câteva puncte din programul dumneavoastră, pe care le-ați prezentat la momentul lansării candidaților. Dacă puteți detalia…

Sunt patru direcții mari de acțiune pe care mi-am propus să mă axez după ce voi reveni în funcția de președinte al CJT: sănătatea, infrastructura, educația și descentralizarea. După cum puteți observa, primele trei puncte țin de implicarea și contribuția Consiliului Județean, iar punctul patru este unul politic. Dar, paradoxal, nu e adus în discuție azi în România, o țară mult prea politizată. Dacă am începe cu acest deziderat, am reuși să rezolvăm multe dintre nevoile ce țin de sănătate, infrastructură și educație. Nu mi se pare normal ca, pentru orice investiție, cât de mică ar fi aceasta, autoritățile locale și județene să bată drumul spre București, pentru avize și aprobări. Nu e firesc, niciunde în Europa civilizată nu vedem un asemenea model absurd de centralism excesiv, ca la noi. Iar această centralizare se manifestă și politic.

În 2012, în 2016, dar și azi vedem în discursul dumneavoastră că aveți o problemă cu Bucureștiul…

Nu am nicio problemă, respect ideea de Capitală, am conexiuni profesionale și politice acolo de ani de zile, dar nu e normal să solicităm aprobare de la București și pentru a respira sau bea apă. Capitala sufletului meu e Timișoara și nu văd de ce nu ar fi și o capitală a deciziilor administrative. Voi milita în continuare pentru nevoia de descentralizare, după modelul altor state europene, care sunt mai dezvoltate decât România. Vi se pare normal ca o țară cu puțin peste două milioane de locuitori, cum e frumoasa Slovenia, să fie descentralizată, iar România, o țară atât de mare, să rămână ultracentralizată? Sunt un patriot total, cred în ideea de stat unitar român, însă administrația trebuie să rămână locală, județeană, regională. Ați văzut că vin în județ lideri politici centrali care nu fac diferența între Timișoara și Timiș. Și atunci ce așteptări să mai avem?

Ați afirmat recent că administrația județului nu duce lipsă de bani, ci de oameni care să poată realiza proiecte majore…

Da, așa este. Dacă ne uităm la Consiliul Județean, vedem că an de an există un excedent bugetar uriaș. Ce înseamnă asta? Incapacitate managerială, dezinteres, lipsă de organizare. În mandatul 2012-2016, am reușit să finalizăm proiecte majore, cum ar fi asfaltarea celor peste 400 de kilometri de drumuri județene. În domeniul sanitar, în mandatul meu am pornit marea modernizare și amenajare la standarde vestice a Spitalului Județean Timișoara. Știm cum arăta înainte această unitate sanitară. Încă mai sunt spații care necesită o modernizare din temelii și vă asigur că acesta este unul dintre obiectivele mele majore. La CJT trebuie să facem administrație, nu politică. De ani de zile știți că am militat pentru dialog și colaborare între toate formațiunile din județ în interesul oamenilor. Timișenii sunt mai puțini interesați de culoarea politică a unui șef de instituție, important e ce reușești să faci într-o funcție. Acesta este și motivul pentru care am decis să intru în cursa pentru CJT, am în spate proiecte majore pe care le-am finalizat atât la CJT, cât și la Administrația Bazinală de Apă Banat. Vreau și pot în continuare să fiu omul proiectelor realizate în beneficiul acestui minunat județ al României.

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.