Urmărește-ne pe Telegram și Google News
Remus V. GIORGIONI
„Domnul de aur” sau cum mai merg lucrurile pe la Şcoala HARUL
Am scris data trecută, sub acest generic, despre o studentă lugojeană la Londra. Dar mă gândesc că în categoria aceasta – mai largă – a tinerilor se pot încadra şi profesori (sau elevi), nu doar studenţi. De şase ani funcţionează la Şcoala Harul un tânăr profesor cu o evoluţie ascendentă interesantă: care a plecat – cum se zice – de jos: chiar dacă aceasta nu li se aplică neapărat tinerilor de la ţară.
Se naşte în anul 1986 la Hunedoara, unde locuieşte cu părinţii până la trei ani şi jumătate (bunicii fiind originari din judeţele Alba şi Sibiu). După care se retrage cu familia la Povergina, la familia mamei, unde locuieşte până la terminarea liceului: Liceul „Traian Vuia” dinFăget, pe care l-a absolvit şi subsemnatul. Iar pe vremea noastră (îl includem aici şi pe directorul ziarului, poetul Nicolae Silade) se spunea că acest liceu a furnizat ţării mulţi oameni de cultură, bine pregătiţi în domeniile alese.
Între anii 2006-2009, David Gabriel urmează cursurile Facultăţii de Pedagogie ale Universităţii de Vest Timişoara (Programul Bologna). Iar în 2010 îşi începe activitatea didactică în şcoli din comuna Birda, înspre graniţa sârbească: în satele Mănăstire şi Berecuţa. Iar după doi ani de învăţământ, în toamna lui 2012, începe cursurile Facultăţii de Teologie Baptistă din cadrul Universităţii Emanuel din Oradea, absolvite în 2016. Profesorul David este căsătorit cu Patricia, care a absolvit (tot la „Vest”) Psihologia, profesând în domeniu: este profesoară la C.S.E.I. „Al. Roşca”, de pe strada Făgetului, şi psiholoagă la un cabinet particular. Au împreună doi copii: pe Patrik (7 ani) şi pe Maia, de patru ani. Patrik este mare fotbalist la CSM Lugoj, iar Maia va ajunge cântăreaţă, fiindcă îi place tare mult muzica. (Un lucru e sigur: nu e mult de când erau „cântăreţi” amândoi, cum sunt toţi copiii. Iar acuma se roagă pentru bunici…)
Am dat aceste detalii despre nişte părinţi care au copii tineri – chiar micuţi – pentru a releva faptul că ei înşişi se află în floarea tinereţii. Dar nu în formare, cum este cazul pentru elevi şi studenţi, ci în deplinătatea forţelor creatoare. De aceea voi continua cu câteva detalii spre a marca evoluţia profesională a tânărului profesor pe care îl avem în vizor. Din anul 2012, când ajunge la Şcoala Harul ca învăţător la clasa a III-a, până în 2016, David Gabriel este colaborator la Radio Nova FM; profitând şi de ocazia că sediul Radioteleviziunii locale se mutase în clădirea şcolii, la mansardă. Aici ţine două emisiuni pe săptămână: „Vorbe de duh” şi „Dialog cu viaţa”. Iar mai târziu va colabora cu emisiuni religioase şi în cadrul Televiziunii „Autentic TV”, post laic din Ţara Făgetului (cum îi place să se pronunţe cunoscutului om de cultură făgeţean Ion Olteanu).
Mai întâi (adică, înainte de toate) caracterul. Cum a devenit profesorul David lugojean de-al nostru
Aşadar, începuse ca învăţător la Şcoala Harul cu clasa a III-a – de la care i se trage şi porecla „Domnul de aur” (care nouă ne aminteşte capodopera Omul de aur a lui Jókai Mor). I-a (con)dus pe elevi până în clasa a V-a, timp în care se bucură de o bună relaţie de colaborare, atât cu copiii, cât şi cu părinţii, când elevii au rămas 17 din 20. La propunerea „părţilor”: părinţi şi copii, este cerut ca profesor-diriginte. Ajuns în acest stadiu, şi după ce absolvise a doua facultate – acumulând între timp mai şi multă experienţă didactică – i se propune un curs interesant: o nouă disciplină de învăţământ: Mai întâi caracterul. (Emanuel Olariu, managerul școlii, care şi-a făcut studiile în SUA, a avut-o în unul din anii de facultate ca obiect de studiu: Character first.) Disciplină pe care a predat-o la toate clasele în aceşti ani cât a fost profesor la Harul, dovedindu-se de mare ajutor în formarea caracterului a generaţii întregi de elevi; mai cu seamă elevi din clasele mici. Se binecunoaşte faptul că acest lucru de mare preţ, caracterul omului, este rezultanta combinării temperamentului cu educaţia; iar formarea lui se produce la vârste fragede.
În decembrie 2020, David Gabriel al fost propus pentru un an pastor de tineret al BBHL (Biserica Baptistă „Harul” Lugoj); pe 24 ianuarie 2021 a fost ales Adunarea Generală a Bisericii. Acţiune care s-a concretizat în ianuarie curent printr-o alegere definitivă: „pe perioadă nedeterminată”.
Cu acest prilej, tânărul profesor (şi pastor) – care încă locuieşte la Traian Vuia, într-o casă pe care şi-a construit-o prin efort propriu, al lui şi al familiei – a primt o locuinţă de serviciu în incinta clădirii bisericii, de pe strada Plopilor. Acest lucru îl obligă: cu alte cuvinte, l-a făcut să se simtă, ba chiar să fie efectiv lugojean.
I-am cerut tânărului pastor-profesor un cuvânt de ordine, ca încheiere a convorbirii noastre. Şi mi-a spus că, la repetatele cursuri de perfecţionare şi schimb de experienţă ţinute cu cadre didactice din toată ţara, în diferite localităţi, li se cerea o autocaracterizare printr-un singur cuvânt. Ceva care să spargă gheaţa, să încălzească relaţiile dintre ei: dascăli risipiţi prin şcoli din toată ţara. Iar el a ales cuvântul dregător – în sens de reparator (există expresia biblică „dregător de spărturi”): îi place să dreagă relaţii, să „repare” suflete. Iar acum, în calitate de pastor, chiar are această obligaţie, în „caietul de sarcini” aflându-se la loc de cinste vizitele pastorale.
Iar cu alt prilej le-a spus: Eu sunt o locomotivă; în toată ascensiunea mea profesională mi-a plăcut să îi trag şi pe alţii după mine! La care – acum, la încheierea activităţii profesorale – nu ne rămâne decât să-i urăm tânărul pastor succes în noua sa activitate (vocaţie).
Realizând că nu poate face față ambelor profesii, egal de solicitante, David Gabriel s-a decis să se retragă din învăţământ, dedicându-se cu tot sufletul activităţilor pastorale. Dar acest „amănunt” nu înseamnă încetarea activităţii didactice: el urmează să-i aibă ca „elevi” la orele de tineret pe toţi tinerii Bisericii Harul – iar de la amvon să fie un bun învăţător pentru toată biserica!
Lasă un răspuns