Târg de nunți, la Făget

Share Button

Făgetul va găzdui prima ediție a unui târg de nunți. Evenimentul este organizat de Padeșul Events Ballroom. Sunt așteptați să participe reprezentanți ai unor firme celebre de evenimente.

„Este pentru prima oară când în zona Făget și Lugoj organizăm un astfel de eveniment. Ne dorim, și cu siguranță o să reușim, să aducem la un loc tot ce înseamnă organizarea unui eveniment, de la specialiști în domeniul audio-video, la firme care închiriază accesorii vestimentare pentru mirese. Suntem siguri că va fi un târg mult mai special decât cele cu care unii dintre colaboratorii noștri s-au obișnuit. Avem invitați din Lugoj, Timișoara, Deva, dar și din alte orașe din țară, oameni dornici să își promoveze ofertele prin intermediul nostru. Cu această ocazie, oferim posibilitatea celor prezenți să deguste preparate culinare specifice unor evenimente, pregătite de Miky Vîrtop, maestru în artă culinară, executiv chef. Pe parcursul evenimentului, participanții vor avea parte de tombole, premii și alte surprize”,

a declarat pentru Lugoj Info.ro, Mădălina Doszlop, managerul Padeșul Events Ballroom.

Târgul de nunți de la Făget este programat pe 23 februarie, între orele 11-18. Padeșul Events Ballroom este situat pe Calea Lugojului, în zona centrală a orașului Făget. Accesul publicului la târg este gratuit. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0722.470.490.

1000

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.