Subvenția pentru crescătorii de ovine a fost anulată în 2020

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Programul prin care crescătorii de ovine beneficiau de ajutor de minimis pentru lâna valorificată cu acte a fost anulat de la plată în acest an, potrivit unei hotărâri de guvern, fără explicații. Acest ajutor a fost aprobat în premieră în anul 2017, când crescătorii de ovine au primit un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată, iar în 2019 suma a fost majorată la 2 lei pe kilogram.

La începutul anului, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, le-a promis fermierilor că pentru a se evita frauda, sprijinul va fi limitat la 4 kilograme de lână pentru fiecare oaie a solicitantului. Oierii s-au plâns însă că samsarii, cei care le eliberau factura obligatorie pentru dosarul care se depunea la Direcția Agricolă, le impuneau în unele cazuri crescătorilor chiar sume de bani pentru a le prelua lâna.

(D. G.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.