Sub semnul zodiacului

Al nouălea an, din deceniul  doi al mileniului trei, 2019, își scurge cu repeziciune ultimele zile în clepsidra timpului. Lumea din jur, molipsită și ea de graba planetară, forfotește nevrotic,  semn că ne  îndreptăm spre o alienare colectivă. N-am înțeles încotro fugim și mai ales de ce. Privind înapoi  fără mânie, constat că anul a trecut pe nesimțite, de parcă mi l-a furat cineva.  Nu-i de ajuns că mâna statului, băgată până la cot în buzunarul meu, îmi șterpelește din trudă și agoniseală, dar constat că cineva îmi fură și timpul – timpul meu cu care mă trec prin astă lume. Nu vreau să credeți că mă bântuie metafizica, adresând gândirii mele întrebări existențiale legate de timp, dar am ajuns și eu în penibilul impas de a nu-mi putea explica cine îmi fură timpul.

Bineînțeles că se vor găsi destui isteți care o să-mi vorbească de rezonanța Schumann și ale ei efecte devastatoare, sau care să mă găsească pe mine singurul vinovat de trecerea timpului și a mea prin el, reproșându-mi lipsa de organizare, comunicarea defectuoasă, dependența de site-urile de socializare, de perspective personale și proiecte de carieră neclare, întâlniri inutile… bla-bla-bla, bla-bla-bla. Adică să mă acuze de constituire de rețea organizată de hoți ai timpului meu personal. Deci renunț să caut hoțul timpului meu existențial, și, cum ar zice un mare gânditor al neamului, pun altă întrebare! Și altă întrebare ar fi: ce mi-a adus mie, cetățeanul acestei republici, anul 2019? Ia să vedem noi, ce avem aici? Anul 2019 a fost un an plin de pomeni electorale, de consum fără măsură și cu o anemică dezvoltare economică.

Cred că ne paște o criză care va sparge buzunarele națiunii. Garnitura politică pesedistă a fost cea mai slabă din toată istoria acestei țări și a generat blocaje financiare, inflație și multe alte rele ale căror efecte le vom simți încă mulți ani de aici înainte. Numirile  incompetenților în cele mai înalte funcții guvernamentale nu s-a făcut întâmplător, ci premeditat, în vederea  șubrezirii statului de drept. Conform calendarului chinezesc, anul 2019, denumit Anul Porcului de Pământ, trebuia să ne aducă un nou început, și ne-a adus!

Prezicerea s-a adeverit. Singura! Noi, de la facerea maicii Românii suntem mereu la început de drum. Trece istoria pe lângă noi, iar noi nu numai că suntem la început de drum, dar și pe marginea lui. Așteptăm! Parcă am fi autostopiști și așteptăm autobuzul fericirii. Noi nu vrem să pășim pe drumul istoriei, că ne incomodează pantofii. Suntem cam a patra generație încălțată și parcă ne-ar fi mai ușor în opinci. Așa, ca Badea Cârțan – în opinci și cu căciula în mână, pe la cancelariile europene. Și dacă 2019 a fost anul porcului, singurii care au înțeles cum stă treaba au fost politicienii care s-au comportat precum mistreții și au pus la pământ toată tarlaua mioritică. Așa că anul care vine, denumit Anul Șobolanului de Metal, mă sperie și mai tare. La noi în politică e plin de  șobolani, iar șobolăneala care vine în următorul an, încărcat cu încă două alegeri, îmi roade de pe acum speranța de mai bine. Așa că mă duc să-mi cumpăr șoricioaică și capcane pentru rozătoare, că vin vremuri grele!

Dan TIMARU