
Ocolul Silvic Lugoj a primit recent vizita studenților din anii II și IV de la Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate – Departamentul de Silvicultură, din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Viitorii ingineri silvici au desfășurat activități practice în teren, efectuând măsurători dendrometrice atât în pădure, cât și în depozitul de material lemnos fasonat.
„Prin energia lor pozitivă și dorința de a învăța lucruri noi, studenții ne-au făcut să retrăim, cu nostalgie, perioada frumoasă a anilor de facultate”, au transmis reprezentanții Ocolului Silvic Lugoj. (L. S.)
Lasă un răspuns