Ștafeta Veteranilor „Invictus” ajunge astăzi la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Voluntarii Invictus, alergători și cicliști, militari și civili, parcurg, în aceste zile, cele trei trasee ale Ștafetei Veteranilor, ediția a VIII-a – albastru, galben și roșu – de la Mărășești, Făgăraș și Chișinău, până la Carei. Ștafeta Veteranilor, care însumează aproximativ 3.800 de kilometri, a luat startul vineri, 1 octombrie, pe traseul albastru, din fața Mausoleului Eroilor din Mărășești.

O echipă care a plecat din Deva va ajunge astăzi la Lugoj, unde va fi întâmpinată, la Monumentul Alfa&Omega, de către membrii Asociației Cultul Eroilor și reprezentanți ai unității militare din orașul nostru, urmând ca mâine, joi, 21 octombrie 2021, o altă echipă să pornească spre Timișoara.

La ora 10, înainte de plecarea ștafetei, momentul va fi marcat de un eveniment deosebit, la Teatrul „Traian Grozăvescu”, unde va avea loc acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” veteranului Nicolae Streian, ultimul supraviețuitor al luptei de la Păuliș, din 1944, împotriva trupelor germane și maghiare aflate în retragere, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Nicolae Streian este pensionar, a fost profesor de matematică și este veteran de război, participant la luptele de la Păuliș, jud. Arad, din anul 1944. Este cetățean de onoare al localității Păuliș, jud. Arad, și cetățean de onoare al comunei Fârdea, sault natal Gladna-Română, jud. Timiș.

A fost primul cetățean onorat cu Cheia Orașului Lugoj, jud. Timiș, pentru întreaga activitate desfășurată în slujba comunității lugojene. A fost decorat de către președintele României, Emil Constantinescu, cu medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945” și felicitat personal de către Ministrul Apărării Naționale, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, de „Ziua Veteranilor de Război”.

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.