Stabilitatea leului din 2023 continuă și anul acesta

Chiar dacă rata anuală a inflației a scăzut în decembrie la 6,61%, față de 6,72% în luna precedentă, banca centrală a decis, la prima sa ședință de politică monetară din 2024, să mențină rata de referință la 7%, valoare stabilită în urmă cu fix un an.

Decizia era așteptată de piață, BNR anticipând în noiembrie, în ultimul său Raport  asupra inflaţiei, revenirea pe creștere a prețurilor de consum la 7,7% la sfârșitul primului trimestru. De altfel, în comunicatul de presă care a urmat ședinței conducerii băncii centrale, se arată că „rata anuală a inflației se va mări în prima lună a anului curent și își va relua apoi descreșterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023”.

Nivelul ridicat al dobânzii de referință, doar cea din Ungaria depășind-o cu 10,75%, asigură un flux constant de valută care se îndreaptă către plasamentele în titlurile de stat locale, ceea ce asigură cererea de lei și stabilitate cursului euro.

Culoarul de tranzacționare al euro a rămas unul îngust, 4,971 – 4,976 lei, iar fluctuațiile cursului s-au limitat la 4,9715 lei, în ședința de marți, și 4,9736 lei, în cea de lunea aceasta.

Decizia BNR de a menține rata de politică monetară nu a afectat evoluția dobânzilor interbancare, care au continuat să scadă.

Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,18 la 6,16%, cea mai mică valoare începând cu data de 24 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,22 la 6,19%, cel mai redus nivel începând cu data de 7 iunie 2022, iar cel la 12 luni de la 6,24 la 6,21%.

Finanțele au atras săptămâna trecută 703 milioane lei prin certificate pe șapte luni, 1,9 miliarde lei scadente în octombrie 2026, 875 milioane lei cu scadența aprilie 2030 și 853,9 milioane lei scadente în octombrie 2033, la randamente medii anuale de 6,03%, 6,16%, 6,49%, respectiv 6,15%.

Trezoreria s-a împrumutat lunea aceasta un total de 1,75 miliarde lei, din care 916,5 milioane lei la un randament mediu anual de 6,04%, printr-o emisiune de obligaţiuni scadentă în ianuarie 2026 care a avut un volum programat de 500 milioane lei. La a doua licitație, Trezoreria a atras 836,9 milioane lei la un randament mediu anual de 6,38%, după redeschiderea unei emisiuni de titluri de stat scadentă în aprilie 2031.

Euro a testat săptămâna trecută revenirea peste pragul de 1,10 dolari, dar se tranzacționa la începutul acestei săptămâni la 1,0934 – 1,0968 dolari. În piața locală, cursul dolarului a fluctuat între 4,5351 și 4,5481 lei.

Media francului elvețian a fost stabilită lunea aceasta la 5,3231 lei iar a lirei sterline la 5,7859 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la finalul intervalului analizat la 300,1567 lei, efect al aprecierii monedei americane și a consolidării metalului galben la 2.052 – 2.058 dolari/uncie.

Bitcoin a pierdut în ultimele zile circa 15% din valoarea, evoluție la care au contribuit marcările de profit la care au recurs investitorii. Criptomoneda s-a apropiat joia trecută de pragul de 49.000 dolari, imediat după decizia SEC (Comisia de Valori Mobiliare din Statele Unite) de a aproba înființarea a 10 ETF-uri care au ca bază bitcoin. Lunea aceasta, cotațiile au scăzut la 41.806 – 42.863 dolari. În aceeași zi, Ethereum fluctua între 2.474 și 2.544 dolari. Evoluția mai stabilă se datorează pariurilor puse pe o decizie a SEC de a permite listarea la bursă de ETF-uri pe ethereum.

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.