Șoferii care vor fi surprinși în trafic cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată vor fi amendați, iar polițiștii vor reține talonul mașinii și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
Certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare se restituie proprietarului de către Poliția Rutieră, la încetarea suspendării înmatriculării vehiculului.
„Din 20 mai s-a introdus noțiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operațiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public. Modificările legislative vin pe fondul transpunerii unui pachet legislativ european, dar și pe fondul solicitării foarte multor cetățeni cu privire la finalitatea procesului de transcriere a autovehiculului în Registrul Național de Evidență”, anunța, miercuri, șeful Direcției Regim Permise, Florin Cătană.
El a menționat, însă, că acest lucru nu echivalează cu o radiere. Înmatricularea rămâne valabilă, numai că autovehiculul nu mai poate fi utilizat până nu se remediază motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării.
„Această măsură operează în două situații la acest moment, respectiv lipsa Inspecției Tehnice Periodice sau anularea acesteia de către autoritatea abilitată, precum și netranscrierea înmatriculării vehiculului pe numele noului proprietar într-un termen de 90 de zile, spre deosebire de vechea legislație care prevedea un 30 de zile pentru această operațiune”, a explicat Cătană.
Șeful DRPCIV a arătat că, în ambele situații, suspendarea înmatriculării încetează automat în momentul în care se remediază motivul pentru care a fost dispusă.
AL PRESS
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns