Situaţie de urgenţă, în zona Făgetului, din cauza gunoaielor

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Primarii unităților administrativ-teritoriale din zona Făgetului și ADID Timiș au solicitat Prefecturii Timiș, Consiliului Județean și Gărzii Naționale de Mediu declararea situației de urgență la nivelul zonei 4 – Făget, unde, de trei săptămâni, operatorul zonal Brai-Cata nu mai colectează deșeurile menajere. „La nivelul zonei 4 – Făget, deșeurile menajere nu sunt colectate de către operatorul Brai-Cata SRL din data de 1.02.2019 până în prezent, din cauza blocajului financiar existent între operatorul Brai-Cata SRL și operatorul centrelor de transfer Polaris M Holding.

În urma discuțiilor cu reprezentanții operatorilor de colectare s-a constatat că situația de blocaj va persista în continuare. Prin urmare, avem rugămintea să declanșați situația de urgență, având în vedere faptul că ne aflăm deja în cea de-a 15-a zi consecutivă în care nu se colectează deșeuri de către operatorul zonal Brai-Cata SRL.

Ținând cont de cele prezentate, avem rugămintea să declanșați situația de urgență până la soluționarea problemelor existente, pentru a se putea relua serviciul de colectare, iar aceste deșeuri să poată fi depozitate temporar la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase de la Ghizela, de către operatorul Brai-Cata SRL”, se menționează în adresa transmisă Prefecturii Timiș, Consiliului Județean și Gărzii Naționale de Mediu, în urma ședinței de lucru a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș, la care au participat primarii Marcel Avram (Făget), Dumitru Pecora (Bârna), Mircea Grecu (Curtea), Ioan Ihasz (Dumbrava), Samuel Lupulescu (Fârdea), Ionel Curuți (Mănăștiur), Ionel Costa (Margina), Ioan Simoc (Pietroasa), Costel Medelean (Tomești), Vasile Petruescu (Traian Vuia), și viceprimarul Tripon Murariu (Bethausen).

AL PRESS

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.