Silviu Cadia revine în lumea atletismului ca sportiv

Silviu Cadia revine în lumea atletismului ca sportiv

Fostul multiplu campion național, Silviu Cadia a fost recent legitimat la CSM Lugoj, reluând activitatea sportivă după o pauză de 20 de ani.

Silviu are în palmares 10 titluri de campion național la diverse probe din atletism, un record național la probe combinate, precum și o participare la Campionatele Mondiale de cadeți în 2001, la proba de triplusalt.

Atletul lugojean va participa în acest an la săritura în lungime, iar obiectivele sale pentru sezonul de iarnă sunt participarea la Campionatele Naționale de seniori și o clasare cât mai sus la Campionatele Europene, categoria masters.

Despre motivația din spatele acestei reveniri ne spune chiar el:

„Am reînceput antrenamentele acum cinci luni, mai mult din curiozitate și mai ales pentru a avea un stil de viață mai sănătos, iar pregătirea merge mai bine decât mă așteptam.

Mă antrenez în prezent sub îndrumarea lui Vasile Canea, pe care îl consider nu doar un profesionist, ci și un om deosebit de pasionat și atent cu sportivii săi.

Vreau să cresc popularitatea acestui sport, în special în comunitatea locală. Îmi doresc ca lugojenii să descopere și chiar să practice acest sport fabulos”.

Ciclist și specialist IT, Silviu Cadia este cunoscut pentru expedițiile sale solitare pe bicicletă în scopuri umanitare. Fost campion național de atletism, el a realizat mai multe călătorii impresionante pentru a strânge fonduri pentru copiii cu malformații cardiace.

În 2015, a parcurs peste 4.000 de kilometri pe bicicletă, plecând din Timișoara până în Iran, tot într-un demers caritabil. În 2018, a traversat pe bicicletă unul dintre cele mai înalte drumuri din lume (peste 500 km la altitudini de până la 5.300 metri) pentru a sprijini copiii bolnavi de inimă prin campania „Inimi de copii”.

Lavinia MUNTEANU

Urmărește-ne pe Telegram și WhatsApp

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.