Și beat, și fără permis, s-a urcat la volan

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Foto: Lugojeanul.ro

Inconștiență maximă pentru un bărbat de 38 de ani, în Timiș. Deși nu are permis de conducere, iar pe deasupra mai era beat, s-a urcat la volanul unei mașini. A fost prins de polițiști, iar acum are probleme cu legea.

Bărbatul de 38 de ani a fost oprit de polițiști în trafic, joi, în Uivar, județul Timiș. Oamenii legii l-au tras pe dreapta pentru control și, în urma verificărilor în baza de date, au descoperit că nu are permis de conducere. Mai mult, mirosea și a alcool.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,8 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Tot cu dosar penal s-a ales și un tânăr de 34 de ani, tot joi, în Făget. Circula pe Calea Lugojului atunci când polițiștii l-au tras pe dreapta pentru verificări și au aflat că are permisul suspendat.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat. Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, spun polițiștii timișeni.

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.