Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu” lansează proiectul „Clasa verde din curtea şcolii”

Share Button

Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu” Lugoj demarează în această luna proiectul intitulat „Clasa verde din curtea şcolii”, prin programul StartONG, finanţat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow.

Scopul proiectului constă în creşterea stării de bine a elevilor din unitatea de învățământ, prin educarea acetora într-un mediu sănătos, natural, astfel încât să-şi petreacă o cât mai mare parte a zilei în aer liber.

Prin intermediul proiectului,  învăţământul traditional, desfășurat în spaţii convenţionale, închise  va fi înlocuit cu unul modern, bazat pe activități creative, desfășurate într-un mediu deschis prin facilitarea contactului nemijlocit între elevi şi natură.

În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, echipa de implementare va  creea un spaţiu sigur, în aer liber, în care elevii să-şi petreacă după amiezele, unde pot să îşi conceapă proiectele şi unde pot să citească în linişte. Astfel, beneficiarii proiectului finanţat de către Kaufland, vor fi cei 820 de elevi ai şcolii, cele 65 de cadre didactice, dar şi preşcolarii de la grădiniţele cu care unitatea  de învățământ are încheiate contracte de parteneriat.

„În vederea îndeplinirii obiectivelor enumerate mai sus, printre activitățile diverse desfășurate sunt: amenajarea foişorului din curtea şcolii în vederea desfăşurării activităţilor educaţionale, dar şi amenajarea unei căsuţe cu cărţi. De asemenea, în incinta foişorului vor avea loc diverse activităţi extracurriculare precum: după amieze de lectură, expoziţii, concursuri etc. În jurul foişorului vor fi plantaţi trandafiri urcători şi arbuşti”,

ne-a spus prof. Dana Elena Tipei, director la Şcoala Gimnazială „Anişoara Odeanu” Lugoj.

Odată cu inaugurarea noului spaţiu vor avea loc o serbare şi o expoziţie cu fotografii şi desene cu tema, „Fluturi şi flori”.

357

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.