Sara Moldovan, argint la Campionatul Balcanic de lupte

În perioada 2-6 octombrie, la Skopje (Macedonia de Nord) a avut loc Campionatul Balcanic de lupte, iar Clubul Sportiv Școlar Lugoj a fost reprezentat cu succes de sportiva Sara Moldovan-Bută, la stilul lupte feminine categoria de vârstă U17.

În urma unor meciuri viu disputate, sportiva clubului sportiv lugojean, care a reprezentat România, a obținut medalia de argint la categoria 57 kg.

„O felicit pe Sara pentru voința și dăruirea de care a dat dovadă atât la pregătire cât și în competiție. Este un rezultat frumos având în vedere faptul că sportiva clubului nostru este mai mică de vârstă, ea va concura în anul competițional 2025 tot la categoria de vârstă U17.

Îi felicit și pe părinții ei care s-au implicat foarte mult pentru deplasarea sportivei la această competiție. Pentru Sara, rezultatele din acest an au fost promițătoare, ea a mai obținut un titlu de campioană națională școlară, o medalie de argint la „Cupa României”, iar acum această medalie de vicecampioană balcanică”, ne-a declarat antrenor emerit prof. Avrămuț Todorescu.

Sara Moldovan este elevă la Liceul Tehnologic Valeriu Braniște, în clasa a X-a, director prof. Cosmin Gheorghe, diriginte prof. Ionela Duță.

Denisa GREGA


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.