Salarii mai mari pentru angajații unui supermarket din Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Penny România a anunțat, pe 14 octombrie, creșterea salariului net pentru toți angajații săi, precum și acordarea unui sistem de bonusuri care nu se va limita doar la bonurile de masă.

Conform anunțului companiei, venitul minim net – în care sunt incluse și bonurile de masă – va fi de 2 275 de lei pe lună. Decizia este valabilă pentru angajații din toate cele 288 de magazine și 3 centre logistice existente în România.

În ceea ce privește beneficiile extrasalariale acordate de companie, acestea sunt următoarele:

  • o asigurare privată de sănătate folosită pe parcursul anului trecut, 2020, de peste 1 400 de angajați;
  • acordarea de rechizite școlare pentru 890 de angajați având copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani. În total, aceștia au beneficiat de rechizite în valoare totală de 178 000 de lei;
  • bonusuri pentru copiii nou-născuți acordate unui număr de 218 de angajați, în valoare totală de 940 016 lei;
  • vouchere pentru scutece acordate pentru 133 de copii cu vârsta mai mică de 3 luni.

Daniel Gross, CEO Penny România, a declarat, referitor la această decizie:

„Ne dorim ca angajaţii şi viitorii angajaţi să se simtă bineveniţi la Penny. De aceea, facem constant eforturi pentru ca ei să aibă un loc de muncă sigur, aproape de casă şi să se simtă apreciaţi şi recompensaţi la adevărata lor valoare, chiar şi atunci când aceasta creşte în fiecare zi. Succesul Penny porneşte de la oameni, iar noi ne mândrim cu echipa pe care am construit-o în 20 ani de când suntem prezenţi în România“.

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.