S-au încheiat înscrierile la Concursul de Fotografie „Casian Mărgineanțu”. 85 de fotografi așteaptă rezultatele

Duminică, 1 octombrie, s-a încheiat perioada de înscriere la Concursul de Fotografie „Casian Mărgineanțu”, un eveniment organizat de Asociația Ghidul Banatului, cu sprijinul Primăriei Lugoj. Competiția a fost deschisă pasionaților de fotografie și s-a bucurat de mare succes.

85 de persoane s-au înscris în concurs, fiecare cu câte trei fotografii, pentru premiile de peste 1.000 de euro. Urmează ca juriul concursului, format din oameni cu experiență în fotoreportaj și în presă, să aleagă cele mai bune fotografii.

Din juriu fac parte: Constantin Duma, unul dintre cei mai de seamă fotoreporteri ai Timișoarei, președintele juriului, fotoreporterul Adrian Pîclișan, cunoscut pentru activitatea îndelungată în presa timișeană, Ion Moldovan, redactor-șef Redesteptarea Lugoj, și Daniel Groza, redactor-șef Lugojeanul.ro.

Premiile sunt substanțiale și vor răsplăti efortul și talentul participanților: Premiul 1: 2.500 de lei; Premiul 2: 1.500 de lei; Premiul 3: 1.000 de lei şi două mențiuni speciale: câte 700 de lei fiecare.

Câștigătorii vor fi anunțați joi, 12 octombrie, în ziarele tipărite și online din Lugoj și vor fi contactați telefonic sau prin e-mail. Fotografiile câștigătoare vor fi expuse publicului, într-o expoziție specială de premiere (locația și data urmând să fie anunțate), după care vor fi prezentate și în presa locală. (D. G.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.