Rezultatele alegerilor europarlamentare la Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Lugojenii s-au prezentat în număr mare la cele 32 de secţii de votare din municipiu și satele aparținătoare, Tapia și Măguri, pentru a alege reprezentanţii României în Parlamentul European și pentru a-și exprima opțiunea la Referendumul pe teme de justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis.

La scrutinul pentru Parlamentul European, din cele 39.487 de persoane înscrise pe liste, au votat 18.012 persoane, din care 16.492 de persoane pe listele permanente și speciale și 1.520 de persoane pe listele suplimentare, prezența la urne fiind de 45,65%.

La Referendum, au pus ștampila pe cele două buletine 16.012 persoane, adică 40,54% din persoanele cu drept de vot. Pe listele permanente au votat 14.616 persoane, pe listele suplimentare 1.352 de persoane, iar 44 de persoane au votat în urna mobilă.

Prezența lugojenilor în număr mare la urne (45,65% din populația cu drept de vot) a propulsat PNL pe primul loc, cu 5.187 de voturi (29,37%), urmat, la mică distanță, de Alianța 2020 USR PLUS, cu 4.636 de voturi (26,25%).

Iată cum au fost împărțite cele 17.658 de voturi valabil exprimate ale lugojenilor:

  • Partidul Naţional Liberal – 5.187 de voturi (29,37%)
  • Alianţa electorală „Alianţa 2020 USR PLUS” – 4.636 de voturi (26,25%)
  • Partidul Social Democrat – 2.656 de voturi (15,04%)
  • Partidul Mişcarea Populară – 1.391 de voturi (7,88%)
  • Partidul PRO România – 1.286 de voturi (7,28%)
  • Peter Costea (candidat independent) – 581 de voturi (3,29%)
  • Uniunea Democrată Maghiară din România – 530 de voturi (3%)
  • Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE – 525 de voturi (2,97%)
  • Gregoriana-Carmen Tudoran (candidat independent) – 199 de voturi (1,12%)
  • George-Nicolae Simion (candidat independent) – 194 de voturi (1,09%)
  • Partidul România Unită – 125 de voturi (0,70%)
  • Uniunea Naţională pentru Progresul României – 115 voturi (o,65%)
  • Partidul PRODEMO – 102 voturi (0,57%)
  • Partidul Socialist Român – 59 de voturi (0,33%)
  • Partidul Social Democrat Independent –  41 de voturi (0,23%)
  • Blocul Unităţii Naţionale BUN – 31 de voturi (0,17%)
În țară, votul a fost numărat, la secții, în proporție de 99% (n.r – actualizare ora 23.00), iar în Diasporă numărătoarea ajunsese la 96% din totalul voturilor exprimate. Astfel, rezultatele globale, precum și cele individuale de la „diasporă” se mai pot schimba.
  • PNL: 28,12%
  • PSD: 23,48%
  • USR-PLUS: 23,24%
  • ProRomânia: 6,72%
  • PMP: 5,99%
  • UDMR: 5,49%
  • ALDE: 4,29%

În județul Timiș, situația se prezintă astfel:

  • PNL: 28,17% (90.434 voturi)
  • PSD: 13,69% (43.938 voturi)
  • USR-PLUS: 32,39% (103.976 voturi)
  • ProRomânia: 5,95% (19.108 voturi)
  • PMP: 6,44% (20.676 voturi)
  • UDMR: 2,41% (7.732 voturi)
  • ALDE: 3,26% (10.470 voturi)
  • Peter Costea: 3,00% (9.641,00 voturi)
  • George Simion: 1,03% (3.319,00 voturi)
  • Gregoriana Tudoran:  0,88% (2.837,00 voturi)

AL PRESS

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.